În ultimii ani a avut mare succes termenul cocalar (cu varianta cocălar), iniţial argotic, apoi intrat chiar în registrul colocvial, cu un sens nou, puternic peiorativ. De la statutul de simplă insultă, mai curând vulgară, cuvântul a devenit un termen la modă, folosit pentru a categoriza şi a ironiza un anume tip social. Sensul e imprecis, cu graniţe vagi, dar tocmai această deschidere, asociată cu o componentă intens emoţională e specifică termenilor de evaluare negativă, deveniţi insulte. În momentul de faţă, cocalar pare să fie un sinonim mai expresiv şi mai injurios pentru un cuvânt care şi-a tocit parţial componenta sarcastică - vechiul mitocan. Cei care folosesc azi substantivul cocalar îi particularizează referentul prin descrieri mai mult sau mai puţin convergente, în care apar elemente de tipul: deficit de cultură, lipsă de respect pentru ceilalţi, pretenţii nejustificate, Kitsch. Evident, ca în cazul oricărei insulte, folosirea cuvântului poate fi motivată şi pur şi simplu de ostilitatea faţă de celălalt. Nucleul termenului e însă legat în mod evident de statutul social şi de mărcile sale exterioare (îmbrăcăminte sau comportament). Explicaţiile din dicţionarul on-line 123urban.ro sunt semnificative, pentru că - fenomen tipic pentru un cuvânt la modă - se acumulează, se suprapun şi devin mici pamflete, încărcate emoţional: de la "ţăran, total necool, ţigan, manelist, îmbrăcat foarte urât, de prost gust" - până la "ţăran care ascultă în general manele, poartă tricouri mulate, poartă lanţuri (de preferat de aur) mai ceva ca un bou şi se dă mare şmecher el fiind de fapt un nimic". Cuvântul-emblemă a intrat de mult şi în uzul jurnalistic; o tipică fiziologie, în tradiţia prozei noastre din secolul al XIX-lea, poartă titlul "Cocalarii. Un studiu" (de Lelia Munteanu, în Gândul, 8.09.2008) şi cuprinde enunţuri de tipul "Istoria cocalarului începe din fragedă