Turcia este singurul stat membru al Alianţei care se opune explicit numirii premierului danez în postul de secretar general.
Şeful guvernului de la Copenhaga, Anders Fogh Rasmussen, şi-a oficializat joi seară, la Bruxelles, candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO, stârnind însă opoziţia Turciei, care îl contestă pe şeful guvernului danez pentru poziţia adoptată în timpul scandalului caricaturilor, din 2005. Numele său a fost cel mai des pronunţat în ultimele luni de zile în legătură cu acest post. Potrivit unor surse diplomatice, citate de cotidianul danez „Politiken”, şeful executivului de la Copenhaga şi-a prezentat candidatura în cursul unei reuniuni extraordinare a ambasadorilor Alianţei Nord-Atlantice, organizate cu o zi înaintea debutului summitului NATO.
„Acest lucru nu înseamnă că o decizie a fost luată. Înseamnă doar că Rasmussen intră incontestabil în joc”, au subliniat sursele citate. Liberalul danez pare cel mai bine plasat candidat pentru a-i succeda actualului secretar general al NATO, olandezul Jaap de Hoop Scheffer, al cărui mandat expiră la sfârşitul lunii iulie. Majoritatea membrilor influenţi ai Alianţei, în special SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania, îi susţin candidatura.
Ankara nu uită şi nu iartă
Turcia a fost singurul stat care a reacţionat negativ la informaţiile privind candidatura lui Rasmussen, imediat după apariţia acestora în presă. „Personal mă opun. Mă îndoiesc de capacităţile sale de a contribui la pacea mondială”, a declarat premierul turc Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP. Şeful guvernului de la Ankara a amin tit, în sprijinul poziţiei sale, de scandalul caricaturilor cu profetul Mahomed, publicate în presa daneză acum patru ani. Rasmussen a luat atunci apărarea jurnaliştilor danezi în numele libertăţii presei. Erdogan i-a mai reproşat premierului danez că nu a