Marea iubire a maramuresenilor pentru animale a dat nastere urmatoarei glume in versuri: Scrisoarea morosanului din armata catre nevasta lui: "Cu cuvantul cel dintaie/ dragoste si bucurie/ Ce fac marhale (vitele)?/ si tu, Marie?"

Cobor incet ulita bisericii, intr-o duminica linistita cu soare bland, alaturi de cateva femei varstnice. Sunt cele care-mi daruiesc adesea cate un fir de busuioc, sa-l miros in timpul sfintei Liturghii. Grupuri si grupulete de fete si neveste mai tinere ne tot depasesc, mergand intr-un ritm alert. Vorbesc destul de tare si ceea ce-mi ramane in urechi dupa trecerea lor este propozitia simpla: "vindem vaca!", repetandu-se obsesiv, ca un refren de pe o placa zgariata. "Si noi vindem vaca", zice batranica din dreapta mea, lovind cu bota asfaltul ulitei, "ca nu-i cine sa coseasca si sa lucre la fan. Pana amu, io m-am dus, ase in bota, d-apoi nu stiu daca vara ce zine ii a me (mea) ori nu. Mosu' mi-i pa pat, zace, fetele-s duse in tari straine. Ne-om cumpara cate o litara de lapte din sat, ca-i numa' un leu. Noa, apoi dreptate-i asta? O litara de suc ii o gramada de bani si-i numa' chimicale. Da' cat lucrezi pentru un litru de lapte! Tata vara faci fan, apoi platesti adusu' acasa, hranesti si adapi de tri ori pa zi, mulgi, curatasti in grajd. Noi, de la vaca noastra, mancam laptele cu septe-opt lei pa litara, daca nu cu zece, si statu' ni-l plate in batjocora cu 65 de bani! Noa, apoi cei mai tineri is destepti si nu lucra daca nu sa plate. Ca intr-adevar, nu sa plate sa-si manance viata pa daibaj (degeaba). Vand animalele si sa duc unde pot vecui (trai). Da' este un bai. Ramane pamantu' nelucrat si pamantu' ne tane pa toti. Daca n-ai animale nu poti semana, ca n-ai balegar sa ingrosi pamantu' si daca nu-i dai ce-i trebuie nici el nu-ti da recolta. Ca noi ase am stiut. De ingrasaminte chimice nici nu s-o pomenit. Si ase facem si astazi