Daca ar trebui sa fim la curent cu situatia economica mondiala, atunci nu vom putea evita subiectul perioadei actuale, si anume rezultatul summitului tarilor industrializate G20, care s-a incheiat la Londra pe 2 aprilie. Vorbind de tarile industrializate, voi aminti in treacat ca in ultimii trei ani Japonia, in ciuda faptului ca a schimbat patru prim-ministri, a ramas inca a doua mare economie a lumii, chiar cu un ministru al Finantelor, Shoichi Nakagawa, care s-a facut de ras la intalnirea G7, deoarece la conferinta de presa arata "cam obosit".
Oricum, recentul summit G20 a prezentat o premiera, oferind pe langa partea populista, necesara recastigarii increderii oamenilor, si un program de restructurare bazat pe: consensul pentru degrevarea bancilor de activele toxice; folosirea unui stimul fiscal de 5.000 mld. dolari pana in 2010, mai bun decat unul economic.
Totusi, pana a se ajunge la acest acord, am putut constata doua solutii: 1) a tarilor industrializate din Europa, sustinuta de cele mai radicale, Germania si Franta, care doreau un control public al sistemului financiar, mai ales al marilor hedge funds, mergand astfel la cauza fenomenului; 2) opinia SUA exprimata de Barack Obama si care viza cresterea consumului prin reglementari si stimulente financiare directe in economie, vizand astfel mai mult efectul fenomenului.
Asa am constatat ca solutia Merkel–Sarkozy a fost acceptata, iar 3/4 din stimulente vor fi administrate de FMI pentru nevoile tarilor aflate in dificultate in timp ce restul va fi folosit direct in comert pentru evitarea colapsului valutar si a protectionismului statal. Totodata, programul de restructurare aprobat de G20 pune la dispozitie circa 250 mld. dolari pentru impulsionarea economiilor tarilor vulnerabile din Estul Europei, inclusiv prin utilizarea facilitatii de overdraft. Tarile emergente vor avea o impor
