Duminică, Republica Moldova, ţara ultimului regim comunist din Europa, organizează alegeri parlamentare, iar Vladimir Voronin, actualul preşedinte, îşi încheie cel de-al doilea mandat, urmând ca un alt şef de stat să fie numit de viitoarea adunare legistlativă care va rezulta din scrutinul de pe 5 aprilie. Sursa: Rompres
Evenimentul are implicaţii regionale profunde, în condiţiile în care sentimentul pro-românesc este tot mai vizibil printre moldoveni, o eventuală uniune cu România putând aduce fostei republici sovietice intrarea automată în spaţiul comunitar, scrie săptămânalul german Der Spiegel. Tuşa finala: aproximativ 10% din cei 921 de candidaţi la alegerile parlamentare au dublă cetăţenie.
“Reunificarea Germaniei de la începutul anilor ’90 este un subiect din ce în ce mai prezent în spaţiul public moldovenesc. În campania electorală care a precedat alegerile de duminică, partidele de opoziţie au militat pentru legături tot mai strânse cu România, bucurându-se de un suport masiv din partea populaţiei”, scrie Der Spiegel.
Prezentată ca o ţară cu o puternică filiaţie românească, în care 800.000 de cetăţeni din cei aproape 3.5 milioane au solicitat deja cetăţenia română, Moldova poate apela la modelul Berlinului, cu atât mai mult cu cât oficialii europeni nu s-ar opune unei eventuale reunificări decise pe linia Chişinău-Bucureşti, susţine săptămânalul german.
“Partidul cel mai interesat în a menţine independenţa Moldovei este cel comunist, aflat la putere în ultimii opt ani. Popularitatea sa se explică prin continua promovare a “visului socialist”, cu efecte reperabile în era sovietică, când cea mai săracă regiune a Europei a cunoscut un boom semnificativ. Totuşi, chiar şi comuniştii au adoptat în ultima vreme o poziţie pro-comunitară, sub presiunea tot mai mare a populaţiei”
Der Spiegel, săptămânal germ