În primul derby bucureştean al returului, Dinamo s-a impus pe teren propriu, zdrobind pe Rapid, scor 3-0. Sursa: Codrin Prisecaru
DINAMO - RAPID 3-0
Au marcat: Dănciulescu (29), Marius Niculae (56), Adrian Cristea (89)
Alte meciuri disputate în etapa a 22-a:
Farul - Poli Iaşi 0-3
Unirea Urziceni - CS Otopeni 1-0
FC Timişoara - Gloria Buzău 4-1
CFR Cluj - FC Vaslui 3-0
FC Argeş - Pandurii 2-1
Steaua - Gloria Bistriţa 1-0
Dinamo - Rapid, un derby în anonimat
Meciul care poate decide campioana stă în umbra subiectelor zilei din fotbalul românesc: arestarea lui Gigi Becali şi dezastrul naţionalei.
Cel dintâi derby bucureştean al anului, Dinamo - Rapid, se dispută în anonimatul impus de subiectele principale existente în fotbalul românesc: arestarea lui Gigi Becali, patronul Stelei, şi criza de la echipa naţională. Până şi actorii care se vor confrunta azi pe terenul din Ştefan cel Mare sunt cu ochii aţintiţi asupra evenimentor care „ard” în România.
Tamaş: „Ne uităm la televizor, la Gigi”
Bogdan Lobonţ, portarul gazdelor, nu este afectat de cele două eşecuri înregistrate cu prima reprezentativă, la Constanţa şi la Klagenfurt. „Ce s-a întâmplat la naţională este cu totul alt subiect. Datoria noastră este, în acest moment, să dăm totul pentru Dinamo. Timpul nu are răbdare, pentru că a mai rămas doar o zi până la derby-ul cu Rapid”, spunea ieri goalkeeperul dinamoviştilor pe site-ul său personal. Gabriel Tamaş, fundaşul naţionalei şi al echipei Dinamo, a recunoscut ieri că febra televizată a arestării lui Gigi Becali a cuprins şi lotul dinamovist: „Stăm şi ne uităm la televizor, la Gigi! E show mare!”, ne-a spus stoperul.
Manea: „Dinamoviştii sunt obsedaţi