* afirmă deputatul PDL Eugen Bădălan * acesta spune că scandalul iscat de deputata liberală, cum că el ar fi incompatibil din cauza unei autorizaţii pe persoană fizică pe care o deţine, a fost doar un atac la adresa partidului
Deputatul PDL de Brăila, Eugen Bădălan, acuzat zilele trecute de deputata Diana Tuşa că ar fi incompatibil cu calitatea de parlamentar din cauza unei autorizaţii pe persoană fizică pe care o deţine, a declarat ieri că nu s-a aflat niciodată în incompatibilitate şi că totul a fost un atac la adresa PDL.
Acesta a explicat că legea prevede interzicerea activităţilor comerciale pentru parlamentari, iar el nu a desfăşurat niciodată astfel de activităţi: "Nu m-am aflat niciodată în stare de incompatibilitate. Dar, ca să nu existe speculaţii pe această temă, mi-am trimis săptămâna trecută avocatul pentru a suspenda acea autorizaţie pe persoană fizică. O să dureze probabil câteva zile, dar de săptămâna viitoare sigur nu va mai exista. Dar, repet, existenţa acelei autorizaţii nu m-a pus niciodată în stare de incompatibilitate, decât în mintea Dianei Tuşa. A fost un atac, nu neapărat asupra mea, ci asupra partidului", a punctat Bădălan. * afirmă deputatul PDL Eugen Bădălan * acesta spune că scandalul iscat de deputata liberală, cum că el ar fi incompatibil din cauza unei autorizaţii pe persoană fizică pe care o deţine, a fost doar un atac la adresa partidului
Deputatul PDL de Brăila, Eugen Bădălan, acuzat zilele trecute de deputata Diana Tuşa că ar fi incompatibil cu calitatea de parlamentar din cauza unei autorizaţii pe persoană fizică pe care o deţine, a declarat ieri că nu s-a aflat niciodată în incompatibilitate şi că totul a fost un atac la adresa PDL.
Acesta a explicat că legea prevede interzicerea activităţilor comerciale pentru parlamentari, iar el nu a desfăşurat niciodată astfel de activităţi: "Nu m-am aflat niciodată în s