Loc de închinăciune, de pioşenie, Biserica Domnească, deşi cea mai veche din oraşul Caracal, continuă să adune sub cupolă credincioşii, aşa cum a făcut-o de la ridicarea sa.

Pe dealul Protosenilor descoperi mândrul locaş de cult, Biserica Domnească. Din 1512, de când a fost ridicată, îşi deschide porţile spre a-l primi pe credinciosul de ieri, pe cel de azi. A fost construită din blocuri de piatră şi cărămizi aduse de la ruinele cetăţii romane Romula, situate la şase kilometri nord de Caracal.

„Neavând pisanie, nu se cunosc cu exactitate anii în care a fost construită. Sunt susţinute două ipoteze, că ar fi fost construită între anii 1512-1521 de domnitorul Neagoe Basarab, care avea o soră în Caracal, pe jupâniţa Marga din neamul Craioneştilor, şi ar fi fost renovată de Mihai Viteazul la sfârşitul secolului al XVI-lea, când îşi avea aici reşedinţa domnească. De asemenea, se crede că ar fi fost construită de Mihai Viteazul, aşa cum au stabilit căutările arheologice efectuate de cercetătorii ieşeni Nicolae şi Voica Puşcaşu în anii 1973-1974“, a precizat preotul Ştefan Nicolae.

Mărturie peste ani

Biserica Domnească a fost construită din zid de mai mici dimensiuni decât cele de azi. Motivul este simplu: de-a lungul timpului, ea a suferit numeroase transformări. A avut întotdeauna o formă destul de neobişnuită pentru spaţiul Ţării Româneşti, dar totuşi foarte aproape de o serie de monumente de tipul bisericilor din Drobeta Turnu Severin, prezentând o asemănare evidentă cu o mulţime de biserici de la sud de Dunăre. Arcadele interesante, arcele altarului, ale pridvorului, dar şi picturile excepţionale au făcut din micuţa Biserică Domnească un loc îndrăgit atât de Neagoe Basarab, cât şi Mihai Viteazul. Aici, în clipele cele mai grele, îngenuncheau şi înclinau capul a rugăciune către Dumnezeu. Cele mai grele probleme îşi găseau rezolvarea