Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Drogurile, plasate în băutură sau prin sărut!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 aprilie 2009 ·

În cluburi, consumatorii sunt serviţi cu o înghiţitură din substanţa morţii Cei care cad în patima drogurilor abia au ajuns la vârsta majoratului.  „Consumatorii şi traficanţii de stupefiante au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani. Sunt oameni tineri, cu preponderenţă din mediul universitar, care îşi petrec timpul în cluburi, care au anturaje de multe ori nefericite, unde consumul de alcool se asociază consumului de droguri. Sunt copii ai căror părinţi au putere economică suficientă încât să le permită să dispună de sume tentante pentru traficanţi“, spune subcomisarul Aurel Pavel, şeful Brigăzii Zonale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BZCCOA) Constanţa.

Cei mai mulţi traficanţi provin din Bucureşti - localitate care are zone arhicunoscute, unde vânzarea se face „la stradă“: Gara de Nord şi Ferentari. Teama de autorităţi a dispărut demult. Vara însă devine cea mai profitabilă perioadă pentru traficanţi, mai ales pe litoral unde se adună un număr foarte mare de potenţiali muşterii. „Majoritatea turiştilor sunt bucureşteni, iar dealerii ştiu unde să se ducă pentru a-şi găsi clienţi. O parte însemnată dintre consumatori sunt vechi cunoştinţe ale traficanţilor. La noi încă nu există o vânzare la vedere pentru că toţi ştiu că pe litoral poliţia este mobilizată şi se aşteaptă la astfel de îndeletniciri“, mai spune subcomisarul Aurel Pavel.

Zone de plasare

De cele mai multe ori vânzarea stupefiantelor se face în intimitatea camerelor de hotel sau în maşini, în colţuri întunecoase sau ascunse vederii. Traficanţii au găsit însă o metodă inedită de a-şi plasa marfa, fără să atragă prea mult atenţia asupra lor. Tehnica este folosită, cu preponderenţă, în cluburi. Dealerul îi dă „biluţa“ consumatorului printr-un simplu sărut. Pentru a fenta vigilenţa oamenilor legii, traficanţii vând droguri solubile în apă. Comerciantul „morţii albe“ vine cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 40 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°