Crescătorii de ovine din judeţ trebuie să respecte normele europene. Dacă vor să-şi vândă marfa în pieţe, ei trebuie să-şi identifice animalele.
Oierii din Olt sunt obligaţi de normele Uniunii Europene să-şi identifice animalele, altfel nu vor mai putea să le comercializeze în pieţe. Crescătorii de ovine din judeţ sunt obligaţi să pună crotalii oilor, înainte să le vândă. Potrivit evidenţelor Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (OARZ) Olt, în judeţ există aproximativ 85.000 de miei. „În Olt sunt în jur de 85.000 de miei cu vârste până la patru luni, însă numai jumătate dintre ei sunt identificaţi. Oile crotaliate sunt ceva mai multe, 90.000 de capete“, a spus directorul OARZ Olt, Petre Barbu.
Potrivit acestuia, la nivel naţional, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) se confruntă cu lipsa crotaliilor, fapt care îngreunează identificarea animalelor. „Ştiu că nu prea există crotalii în piaţă şi că direcţiile nu au de unde să le asigure medicilor veterinari necesarul“, a mai spus Petre Barbu.
Zece zile pentru sacrificare
Cu toate că mai sunt 16 zile până la Paşte, ANSVSA a anunţat: „Fiecare Direcţie Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), la solicitarea administraţiei locale, va aviza funcţionarea unor spaţii pentru sacrificare, numai pentru zece zile, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Spaţiile res-pective trebuie să îndeplinească toate condiţiile de igienă prevăzute de lege, unde sacrificarea mieilor se va face sub supraveghere sanitar-veterinară. Toate punctele de sacrificare autorizate în pieţe şi târguri vor dispune de echipamente de asomare puse la dispoziţie de administraţia pieţelor. Pe parcursul acestor acţiuni, inspectorii sanitar-veterinari vor colabora şi cu alte autorităţi, care au competenţe şi atribuţii în controlul produs