Astăzi, de la ora 10.00, se va desfăşura primul raliu tehnico-aplicativ organizat de CS MAK Motorsport Braila, unul la care sunt aşteptate în jur de 20 de echipaje din Brăila, Galaţi şi Buzău.
Competiţia începe cu două etape de traseu, urmând ca din jurul orei 11.30, în parcarea de la Primăria Braila, zona situată între Calea Călăraşilor şi faleză, să se deruleze şi probele speciale.
"Cele care fac deliciul spectatorilor, zgomotul motoarelor şi a cauciucurilor fiind sarea şi piperul acestui eveniment sportiv", spune Eduard Ene, preşedintele MAK Motorsport.
Organizatorii asigură publicul brăilean că va fi un spectacol deosebit, premierea urmând a avea loc chiar la locul de desfăşurare a concursului.
Vor supraveghea buna desfăşurare a competiţiei, ISU Brăila, IJJ Brăila, Poliţia Rutieră şi Poliţia Comunitară Brăila.
La acest raliu, poate participa orice posesor de permis de conducere, cu o vechime de minim un an, care să posede un autoturism înmatriculat, cu asigurare şi verificare tehnică valabilă, taxa de participare fiind de 20 lei pentru membrii clubului şi 40 de lei pentru ceilalţi doritori. Astăzi, de la ora 10.00, se va desfăşura primul raliu tehnico-aplicativ organizat de CS MAK Motorsport Braila, unul la care sunt aşteptate în jur de 20 de echipaje din Brăila, Galaţi şi Buzău.
Competiţia începe cu două etape de traseu, urmând ca din jurul orei 11.30, în parcarea de la Primăria Braila, zona situată între Calea Călăraşilor şi faleză, să se deruleze şi probele speciale.
"Cele care fac deliciul spectatorilor, zgomotul motoarelor şi a cauciucurilor fiind sarea şi piperul acestui eveniment sportiv", spune Eduard Ene, preşedintele MAK Motorsport.
Organizatorii asigură publicul brăilean că va fi un spectacol deosebit, premierea urmând a avea loc chiar la locul de desfăşurare a concursului.
Vor supraveghea