Taraful Rromak
Zoltan si Sandor isi verifica minutios partiturile de vioara inainte de concert si comunica cu colegii lor, intr-o romana ciripita, simpatica foc. Vukomar isi ia acordeonul sarbesc si-i trece bretelele dupa umeri. Privindu-l asa, blondut, cu ochi albastri, te intrebi ce cauta intr-un taraf suta la suta gypsy? Cu toate ca au varste si etnii diferite, toti componentii orchestrei au in comun sangele tiganesc si studii muzicale serioase. Melinte Soimu mai strange niste suruburi la tobe, iar cei trei chitaristi, intre care unul a trecut de 70 de ani, iar altul, Mihai, nici nu a implinit 20, isi acordeaza instrumentele si pornesc concertul. Toti canta dupa partituri, si orchestra suna impecabil. Insa atunci cand pe scena mica, printre instrumentisti, paseste o tiganca adevarata, cu parul lung, negru, si ochi verzi, purtand un costum infocat si o salba stralucitoare la gat, senzatia este coplesitoare. De unde vine frumoasa asta, cum poate canta cu asemenea forta, cu asa patos? Freamata pe scena si isi conduce cu o mana de fier orchestra, lasand impresia ca poate cuceri orice public din lume. De unde a aparut? Cum de nu am auzit de ea pana acum? Concertul a inceput cu imnul tiganesc "Djelem, Djelem", a continuat cu cantece rusesti si a ajuns la... jazz manouche. Cei treizeci de invitati privilegiati ai Prom Art inteleg ca au parte de o seara speciala, ca au in fata un taraf cu totul altfel decat au ascultat vreodata: Taraful Rromak.
O "afacere" de familie
"Povestea asta a inceput dupa ce m-am intors de la ultima operatie din Germania, cand doctorii mi-au spus ca nu voi mai putea canta niciodata muzica de opera." Suntem la o cafea, in centrul Timisoarei, la adapost de ploaia si de frigul inceputului de martie. Lavinia Raducanu vorbeste cu un glas scazut, pe un ton amarui, insa nu trist. Inca nu-si poate asculta inregistrarile d
