Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Glume cu scheme

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 4 aprilie 2009 ·

Un cercetător britanic a identificat schemele care declanşează râsul. În opinia sa, acestea sunt mereu aceleaşi, indiferent de locul şi epoca în care au trăit interlocutorii.

Indiferent din ce colţ al planetei aţi veni şi de simţul umorului cu care sunteţi dotaţi, cert este că mereu veţi zâmbi sau surâde doar din opt motive. Aceasta este concluzia la care a ajuns Alastair Clarke, un cercetător britanic, care afirmă că a identificat opt scheme de ilaritate. El a ajuns la acest rezultat după ce a studiat peste 20.000 de situaţii comice existente de-a lungul istoriei, de la bancurile povestite în secolul XIV până la sketch-urile difuzate de televiziunea modernă. Pentru studiul său, specialistul britanic a luat în considerare sursele, pe care le-a împărţit în două mari grupe. În prima dintre acestea sunt incluse televiziunea, radioul, cărţile, ziarele, muzica, altfel spus, tot ceea ce poate fi realizat cu scopul de a produce râsul. În cea de-a doua categorie de surse sunt incluse interacţiunile normale între oameni, care se dovedesc deseori mai amuzante decât un film comic.

Scheme de umor

În urma analizării rezultatelor, Clarke a ajuns la concluzia că există opt categorii de umor, care nu au nimic de-a face cu gradul de civilizaţie sau de cultură şi nici cu gusturile noastre. „Indiferent cât li s-ar părea unora de absurd, aceste câteva scheme sunt unicul şi adevăratul stimul care ne determină să râdem. Nu contează prea mult conţinutul serialului de comedie la care ne uităm şi nici povestirile amuzante pe care ni le spun ceilalţi. Important este să fie prezentă cel puţin una dintre aceste opt scheme mentale“, a explicat specialistul.

Concluziile studiului său vor fi publicate în volumul „The eight patterns of humour“ („Opt modele de umor“). În opinia lui Clarke, în mod inconştient, creierul uman caută aceste scheme, iar atunci

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Universitatea Craiova a câştigat la lovituri de departajare barajul pentru cupele europene şi va juca în Conference League

News.ro acum 24 minute
Formaţia Universitatea Craiova a învins echipa Universitatea Cluj, duminică, scor 6-5 în urma loviturilor de departajare, şi va evolua în turul doi preliminar al Conference League. Universitatea Cluj a ajuns în finala barajului învingând în semifina

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 58 minute
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum o ora
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 4 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum o ora
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum o ora
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 4 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°