Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DORIN CHIRTOACĂ: „Comuniştii se simt încolţiţi”

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 aprilie 2009 ·

Primarul Chişinăului consideră că reprezentanţii actualei puteri din Republica Moldova par disperaţi şi pot fi „măturaţi” de o coaliţie democratică. Sursa: Mediafax

Comuniştii sunt aceiaşi de acum 20 de ani, însă electoratul a evoluat şi s-a vindecat de nostalgia roşie. Primarul Chişinăului şi vice preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Dorin Chirtoacă, vorbeşte, într-un interviu acordat „Evenimentului zilei”, despre felul în care alegerile parlamentare de mâine ar putea schimba faţa unei ţări chinuite.

EVZ: Anul trecut spuneaţi că democraţia din Republica Mol dova se află undeva la nivelul anilor ’96-’98 din România. Cam pe unde se află acum, după o campanie care-i dă favoriţi tot pe comunişti?

Dorin Chirtoacă: Comuniştii sunt la putere din 2001, însă viziunea cetăţenilor se schimbă. Şi iată că au ajuns să scadă de la 90% în parlament până la 20%, maximum 30%. Este un pas înainte.

Susţineţi vreo alianţă?

Partidul Liberal a propus şi a format o alianţă în cadrul Consiliului Municipal Chişinău, încă din anul 2007, imediat după alegerile locale, şi, exact în acelaşi mod, Partidul Liberal va propune şi va forma o alianţă cu partidele care vor accede în parlament. Cu excepţia comuniştilor.

Coaliţia formată în 2007 n-a fost însă una la nivel naţional.

Şi la nivel naţional există coaliţii, în foarte multe consilii raionale şi locale.

Există presiuni din partea comuniştilor, încearcă să împiedice o asemenea alianţă? Comuniştii au fost întotdeauna maeştri în a-i cumpăra sau şantaja pe parlamentarii din opoziţie. Şi, nu o dată, aceştia au trădat, trecând de partea comuniştilor. Sperăm că de data aceasta nu vor ajunge în parlament persoane care ar putea fi şantajate sau cumpărate de comunişti.

Are opoziţia democratică suficiente personaje credibile?

Republic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 22 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 29 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 49 minute
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 16 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 18 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 26 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°