MINCIUNI, TRADARI, INSELAT
Un barbat isi inseala sotia, o fiica isi umileste mama. Sentimentul de vinovatie este o componenta dureroasa a existentei noastre. Putem trai cu el, doar daca suntem iertati. Dar daca nu?
Adoptia
Cateodata imi spun ca ar fi mai bine daca m-ar goni, pur si simplu. Sunt barbati care vin seara acasa si-si gasesc lucrurile impachetate in pungi de plastic, puse in fata usii. Gata, asta a fost, adio. Altii sunt iertati pentru greselile lor si viata merge mai departe. Cu Laura nu se poate asa ceva. Ma face sa sufar pana la sange pentru ce i-am facut. In fiecare zi data de Dumnezeu. "N-am putea s-o luam de la inceput?", am intrebat-o intr-o zi. I s-au inasprit trasaturile si raspunsul ei a fost ca o lama de cutit. "Niciodata!" Toate regretele mele, scuzele si incercarile de a ma explica nu ajuta la nimic. Fericirea noastra s-a spulberat. Tradarea mea cantareste prea greu. Din punctul ei de vedere. Dar dintr-al meu?
Laura si cu mine suntem de foarte mult timp impreuna. Mai exact de saptesprezece ani. Ne-am cunoscut la o discoteca. N-as putea spune ca era rupta din soare, dar avea cei mai frumosi ochi pe care ii vazusem vreodata. Doamne, cum m-am indragostit! Din prima secunda. Cand imi aduc aminte, mi-e imposibil sa inteleg cum am putut sa terfelesc apoi atat de josnic dragostea noastra. Eram nedespartiti si ferm convinsi ca iubirea dintre noi va dura pana la sfarsitul vietii. De curand, cuprins de nostalgie, am scos dintr-un sertar albumul cu fotografiile noastre de la nunta. Simteam nevoia sa revad fericirea de atunci. Laura m-a surprins, m-a privit cu un zambet ironic si-a spus: "Mai bine ne-am fi vazut de treaba". Si totusi, ruptura noastra a inceput cu un vis. Laura dorea neaparat un copil. Crescuse alaturi de patru frati si nu concepea viata fara o familie numeroasa. Dar eu nu pot avea copii. In orice ca
