Preot Sorin Siluan Chete
Suntem in Postul Mare, cel mai important urcus duhovnicesc al anului. In acest timp al reculegerii si purificarii, ne va fi tuturor de folos o convorbire despre spovedanie. Parintele a ales locul care i se pare lui potrivit: bisericuta veche a manastirii Clocociov. E o dupa-amiaza ploioasa, cu rafale de vant. Ocrotiti de zidurile groase de piatra, ne adapostim intr-o strana, cu reportofonul intre noi, si vorbim cu glas scazut, incat discutia noastra seamana ea insasi, tot mai mult, cu o spovedanie. A inceput sa se insereze deja, si in penumbra absidei, in zarea rosietica a unei candele, parintele devine, treptat, un contur de intuneric. Daca n-ar fi replicile lui vii, umorul care nu-l paraseste nici in post, aproape ca as putea sa-l confund cu siluetele innegrite de vreme, pictate pe pereti.
"Nu preotului ne adresam, ci lui Hristos"
- Ca sa incepem cu inceputul, parinte, v-as ruga sa ne spuneti ce e spovedania: o obligatie impusa de Biserica, asa cum li se pare unora, sau o sansa oferita credinciosilor? De ce e ea necesara?
- In primul rand, trebuie spus ca spovedania este una din cele sapte sfinte taine instituite de Hristos si randuite de Biserica. Prin ele, prin aceste taine, Dumnezeu impartaseste harul Sau oamenilor in chip nevazut, prin intermediul arhiereului ori al preotului care le savarseste. De exemplu, cand facem agheasma, citim niste rugaciuni si se modifica structura moleculara a apei. Cum se explica asta? Prin interventia harului dumnezeiesc. In spovedanie, el actioneaza asupra sufletului in profunzimea sa, il curata de pacate si patimi, il tamaduieste si il reaseaza. In nici un caz nu e vorba de vreo obligatie. Dupa cum nu esti obligat nici sa te operezi de apendicita, atunci cand te doare. Poti sa stai linistit si sa mori, ai libertatea asta. Si aici, chiar asa se pune problema: fi
