Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru medalii

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 4 aprilie 2009 ·

Anamaria Tămîrjan şi Diana Chelaru evoluează azi în finala de la individual compus

Prima competiţie importantă după JO, Campionatele Europene de la Milano, îşi va afla azi primii medaliaţi, cei de la individual compus. Pentru România vor concura la feminin Anamaria Tămîrjan şi Diana Chelaru.

Ana, care anul acesta îşi va serba majoratul, este calificată de pe locul al doilea, iar Diana de pe poziţia a cincisprezecea, însă în finala de azi, de la ora 14:00, totul porneşte de la zero. "Ana este copilul care duce greul acestei competiţii, dar şi ea lucrează cu dureri la nivelul şoldului", a spus Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic. Medaliată cu aur împreună cu echipa şi cu bronz la sol la precedentele Campionate Europene, Tămîrjan pare a fi blestemată să lucreze mai mult pe durere la competiţiile importante. Ea a evoluat la JO, unde a ajutat echipa să urce pe ultima treaptă a podiumului, cu o fisură de femur.

Alături de Ana va fi şi Diana Chelaru, care, la 15 ani şi şase luni, debutează la o competiţie de anvergură. "Diana şi-a făcut treaba. Chiar dacă mulţi credeau că n-o să facă faţa, ea a dovedit că este capabilă, reuşind un concurs bun", a dăugat Forminte. Anamaria Tămîrjan va începe la sol şi va termina la bîrnă, iar Diana va debuta cu bîrna şi va încheia la paralele. Dacă Diana îşi va încheia evoluţia la aceste CE azi, Anamaria va fi şi mîine pe podium în finalele de la bîrnă şi de la sol. Ultima medalie europeană în concursul care însumează notele de la cele patru aparate a fost adusă României de Sandra Izbaşa, argint la CE 2007 de la Amsterdam.

Răbdare

Sandra Izbaşa, campioana olimpică de la sol, va fi prezentă doar în finala care i-a adus laurii la Beijing. Gimnasta a mai participat în calificări şi la bîrnă, dar a căzut de pe aparat şi a primit 13,075, punctaj ce nu i-a permis

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 55 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°