Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garofiţe atractive în rocării, borduri şi straturi

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 aprilie 2009 ·

Simpaticele garofiţe, colorate, parfumate şi puţin pretenţioase, îşi găsesc loc în orice fel de grădină. Le puteţi cumpăra la preţ modic.

Garofiţa este una dintre cele mai frumoase flori de primăvară, dar nu numai. De cum încep temperaturile să crească apar florile în nuanţe de roz, roşu şi alb sau combinaţii ale acestor culori. Este o plantă relativ scundă, dar foarte atractivă datorită parfumului său foarte puternic. În funcţie de varietate, garofiţa poate să fie plantă anuală, bianuală sau perenă. Tot în funcţie de varietate poate să aibă înălţimi de 10-20 cm (Dianthus gratianopolitanus), 15-40 cm (Dianthus deltoides) sau 25-45 cm (Dianthus plumarius). Sunt mari iubitoare de soare, dar se pot planta şi la semiumbră. Totuşi, în măsura posibilului, evitaţi expunerile umbrite, pentru că înflorirea va fi diminuată.

FLORI FRUMOASE

Garofiţele încep să înflorească de la sfârşitul lui aprilie şi, în funcţie de varietate, vara le poate găsi tot încărcate de flori şi parfum. Pentru o bună dezvoltare au nevoie de sol nisipos, care să dreneze bine apa. În cazul în care apa se acumulează la baza plantelor, există riscul ca ele să putrezească sau să capete boli fungice. Aşadar, e foarte important locul din grădină unde le plantaţi. Dacă ştiţi că plouă mult în zona în care locuiţi sau că solul este lutos, aveţi două variante: fie amestecaţi puţin nisip cu solul acolo unde doriţi să le plantaţi, fie găsiţi un amplasament uşor înălţat, aşa încât apa de ploaie să se scurgă rapid, fără să le afecteze. Deşi sunt tolerante în privinţa fertilităţii solului, agreează solurile bogate în minerale. Dacă ştiţi că aveţi sol sărac în grădină, fertilizaţi măcar de două ori pe sezon. În acest fel ajutaţi florile din grădină, nu numai garofiţa, să înflorească abundent şi cu un colorit mai intens.

ÎNMULŢIREA

Înmulţirea garofiţei se face relativ s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: „E autist, săracu’!”

HotNews acum 13 ore
Prezent la Bruxelles, George Simion a intrat într-o dispută cu un reporter de la ProTV, postă căruia i-a imputat că l-ar susține pe Nicușor Dan, despre care a spus că „e autist”, informează Știrile ProTv. Rugat să detalieze întâlnirile avute la Brux

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 7 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 5 ore
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: „2,6 miliarde de euro din Politica de Coeziune vor intra în ţară în perioada următoare”

Gandul acum 4 ore
Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, aflat în vizită de lucru la Bruselles, anunţă că 2,6 miliarde de euro din Politica de Coeziune vor intra în ţară în perioada următoare. Conform minstrului, pentru Politica de Coeziune 20

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 16 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 7 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde Călin Georgescu își anunță sprijinul politic pentru George Simion, jurnalistul Ion Cristoiu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și intern

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°