Undeva, într-o comună, fiecare familie primeşte, din partea Primăriei, două coşuri de gunoi. Unul este pentru tot ceea ce e biodegradabil (resturi de mâncare, de exemplu), iar al doilea pentru celelalte gunoaie (pungi de celofan, conserve etc).
De două ori pe săptămână, cele două coşuri de gunoi - pe care este inscripţionată adresa deţinătorului - se lasă în faţa casei, pentru a fi golite de maşina de salubritate. De asemenea, în fiecare casă din acea comună, mai există trei saci, în care locuitorii strâng hârtia, PET-urile şi sticlele. Atunci când cei trei saci se umplu, locuitorii străbat cale de câteva străzi până la containerele din zonă, special destinate deşeurilor din hârtie, plastic sau sticlă, pentru a le descărca. Este un "ritual" pe care fiecare locuitor al acelei comune îl respectă. Altundeva, în alt sat, pe străzi este atât de multă curăţenie, încât nu există niciun fir de praf. Chiar şi un muc de ţigară, aruncat pe jos, ar sări în ochi de la zeci de metri. În altă parte, există un oraş, foarte aglomerat din punct de vedere al traficului, în care nu se aude niciodată un claxon, unde nu se blochează niciodată vreo intersecţie şi unde fiecare şofer care doreşte să iasă dintr-o parcare sau străduţă laterală nu aşteaptă mai mult de trei secunde. În plus, în ciuda aglomeraţiei, nu se vor întâlni maşini parcate aiurea, indiferent de pretext. În alt oraş, la accesul în mijloacele de transport în comun, care circulă oricum extrem de des, călătorii urcă în ordinea în care au sosit în staţia respectivă. Toate acestea ar putea părea invenţii, utopii sau chestii SF, însă astfel de sate, comune sau oraşe există cu miile şi pot fi găsite, în general, ceva mai la vest de graniţa României.
În schimb, într-un alt oraş, numit Brăila, containerele de colectare selectivă a deşeurilor, apărute timid pe la câte un colţ de stradă, stau goale şi aşteaptă
