La primul meci după arestarea patronului, „roş-albaştrii” s-au chinuit cu Bistriţa. Sursa: Vlad Stănescu
Steaua a izbutit aseară o victorie trasă de păr, în Ghencea, contra modestei Gloria Bistriţa, scor 1-0, dar şansele la titlu rămân încă mici. În partida din etapa a 22-a, trupa lui Marius Lăcătuş a evoluat la fel de şters precum în rundele precedente, salvându-se pe final. Golul izbăvitor a fost reuşit de Kapetanos (83).
În minutul 78, Steaua a ratat un penalty, prin Bogdan Stancu. Şi în runda trecută, Steaua a irosit o lovitură de la 11 metri, la Piteşti, cu FC Argeş. Latifundiarul are datorii la cerşetori Arestarea lui Gigi Becali nu i-a dat peste cap pe cerşetorii care stau pe la porţile arenei din Ghencea la fiecare meci. Cel mai cunoscut dintre ei, poreclit „Hitler”, un milog cu mustaţa tăiată scurt, spunea aseară că oricum „Gigi nu mi-a mai dat bani de un an, deşi i-am dat în dar două cărţi, când a jucat Steaua la Braşov. Una dintre cărţi era celebrul roman «Doamna Bovary»”.
În lipsa lui Gigi, antrenorul Marius Lăcătuş s-a simţit în sfârşit liber să facă echipa aşa cum vrea el. Astfel, „Fiara” i-a lăsat pe bancă pe favoriţii lui Gigi, Dayro Moreno şi Florin Lovin, dar i-a introdus pe Semedo şi pe Kapetanos. Ultimul a ratat o ocazie monumentală în prima repriză.
Reţinerea lui Gigi Becali pentru 29 de zile i-a divizat pe suporterii Stelei. Peluzele au fost consecvente, înjurându-l mai departe pe fostul cioban şi afişând bannere gen „Becali a intrat, adevărat a intrat!” sau „Am aşteptat aceste momente ani întregi şi ai ajuns unde meriţi, pac-pac, mă-nţelegi?”.
În schimb, oamenii de la tribuna I i-au dus dorul lui Becali, unii dintre ei purtând cu fală tricouri inscripţionate cu sloganul la modă: „Free Gigi”. Între cele două tabere s-a pornit un tir de înjurături şi fluierături. În final, suporter