Actorul Lari Giorgescu combină poezia şi visul într-un spectacol găzduit, săptămâna aceasta, de Studioul Internaţional de Teatru UNESCO „André-Louis Perinetti”, un nou spaţiu dedicat artei din Capitală.
Lari Giorgescu va juca în „Poezia Visului”, în regia lui Miriam Răducanu, în cadrul „Nocturnelor teatrului tânăr”, proiectul desfăşurat, începând din martie, în spaţiul de pe bulevardul Magheru, nr. 27. Spectacolul este programat pentru marţi, 7 aprilie, de la ora 21.00, în teatrul recent inaugurat, o idee mai mare decât o garsonieră confort I.
„Poezia Visului” reprezintă transpunerea în format teatral a unei serii de poezii scrise de Emil Botta – „Alegorie”, „Pădurencile”, „Oglinzile”, „Spiriduşul somnului” sau „Mila pământului”.
Într-un decor minimal – un cearşaf, o pătură şi două perne – un tânăr cu ochi albaştri şi cu plete blondine face un one-man show de excepţie, timp de 50 de minute. Fără pauză. Actorul este acelaşi Lari Giorgescu, pe care-l puteţi aplauda şi în „Călătoria” - regia Chris Simion, la Teatrul „Ion Creangă”, „Ioana şi focul” - regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul de Comedie, „Hipioţi şi Bolşevici” - regia Felix Crainicu, la Teatrul Arca (La Scena), sau „L-V:8-16” - regia Ioana Păun, Teatrul LUNI de la Green Hours.
Un fragment din spectacolul pe care-l puteţi vedea marţi seară i-a adus lui Giorgescu premiul „Maria Filotti”, acordat de Prinţul Şerban Cantacuzino, în cadrul Galei Tânărului Actor 2008.
Biletele la „Poezia Visului” costă 25 de lei şi se găsesc la Studioul UNESCO şi la agenţia de bilete a Teatrului Naţional Bucureşti. Rezervări puteţi face la numărul de telefon 0724.295.668.