Spre deosebire de alte şcoli, învăţământul de artă românesc s-a bazat dintotdeauna pe modelele vii, nu neapărat frumoase, dar cu siguranţă expresive. Universitatea de Arte Bucureşti se poate mândri nu numai cu numărul şi calitatea modelelor sale, în decursul timpului, ci şi cu poveştile care circulă pe seama acestora, istorii adevărate, demne de biografia romanţată a oricărui artist care se respectă. Au fost pictate şi sculptate în nenumărate ipostaze, din toate unghiurile, în toate culorile. Pastel sau în cărbune, în piatră, bronz sau ghips frământat măiastru, figurile lor au căpătat mii de interpretări, mii de faţete, nici una asemănătoare cu cealaltă.
De multe ori au fost atracţia expoziţiilor de artă înfruntând istoria întocmai ca maeştrii care le-au imortalizat. Şi cu toate acestea, doar sporul de jenă şi cel de vechime în muncă le ajută să trăiască de la un salariu la altul. Boemi şi răsfăţate de artişti celebri la început de secol, modelele umane de la Universitatea de Arte sunt acum o "specie" pe cale de dispariţie.
Spre deosebire de alte şcoli, învăţământul de artă românesc s-a bazat dintotdeauna pe modelele vii. Nu neapărat frumoase, dar cu siguranţă expresive, zeci de modele au marcat cu fizicul lor generaţii întregi de artişti. În anii '70 posturile se scoteau la concurs, erau anunţuri în ziare la mica publicitate şi era nevoie de mai multe zile de examinări pentru ca toţi cei care doreau să devină model profesionist să treacă prin faţa comisiei special constituite. Veneau în acea vreme femei şi bărbaţi de diferite vârste, dar cu mare experienţă fiindcă pozaseră deja în atelierele artiştilor renumiţi precum Baba sau Pallady.
Unele căpătaseră o aşa de mare deprindere în a poza, încât - mai în glumă, mai în serios - se spunea că ar putea la fel de bine să predea chiar ele lecţiile de desen studenţilor.
Cert este că Univers
