Niculae Ionescu este executor judecătoresc din 1995, când a trecut, la a doua încercare, examenul de intrare în profesie. Timp de 20 de ani a fost sculer-matriţer la o întreprindere de renume din Bucureşti, dar în 1994 a înţeles că trebuie să plece, mai ales că era vizat pentru activitatea sindicală.  În 1995, la iniţiativa soţiei sale, care era judecătoare, a ajuns executor la Sectorul 5, unde l-a cunoscut pe unul dintre actualii săi asociaţi, Gabriel Drăgănescu. Într-o lună de zile, acesta l-a învăţat tot ce ştia: cum să abordeze dialogul cu „părţile”, cum să instrumenteze un dosar şi cum să vorbească cu preşedintele judecătoriei.

Două camere confort doi sporit

Următoarea sa oprire, după un drum lung şi plin de gropi, este strada Tunsu Petre din Ferentari, unde doi locatari au datorii de câteva mii de lei fiecare la întreţinere, iar asociaţia de proprietari i-a dat în judecată şi a câştigat. Pe aleea din spate stau „băieţii”.

„Trebuie să am grijă când sunt băieţii”, spune Ionescu. Executorul cunoaşte blocul de patru etaje, cu pereţi scorojiţi, de când a făcut o evacuare cu scandal la o altă scară. La etajul trei e legată de balustradă o bicicletă veche cu o singură roată. Preşedinta asociaţiei iese la uşă în pijama roz şi în papuci de casă, cu ochelarii pe nas, şi îi explică lui Ionescu că apartamentele au toate două camere confort doi sporit şi gazele au fost tăiate de mult la toate scările, pentru neplată.

Unul dintre cei care au datorii la întreţinere a cumpărat apartamentul cu restanţe şi nu vrea să le plătească. În celălalt dosar e vorba de o veche datornică. După discuţia cu preşedinta, Ionescu trebuie să scrie un proces-verbal în care să descrie imobilul, document ce va face parte din somaţia imobiliară pe care o va înscrie în cartea funciară şi pe care o va trimite debitorului.

Aici se