Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii trimişi de căpşunari, mai puţini cu 1,5 milioane euro pe zi

Publicat in Gandul, duminică 5 aprilie 2009 ·

Spania şi Italia, aflate în recesiune, sunt responsabile pentru până la 90% din totalul banilor trimişi acasă de români

Anul trecut, România a primit de la cei care lucrează în străinătate 8,7 miliarde de euro, aproape cât toate investiţiile străine directe făcute la noi în ţară

România a depins în ultimii ani din ce în ce mai mult de banii trimişi acasă de cei plecaţi să lucreze peste graniţă. Anul trecut, de exemplu, românii din străinătate au trimis acasă circa 8,7 miliarde de euro, în creştere cu 22% faţă de cifra de 7,16 miliarde de euro din 2007, conform datelor BNR. Altfel spus, românii plecaţi afară au adus României aproape la fel de mulţi bani cât au adus investitorii străini, prin investiţii străine directe, care au atins anul trecut un nivel record de circa 9 miliarde de euro.

În ultimele luni ale anului trecut, remiterile au fost în creştere faţă de perioada similară a lui 2007, spre surprinderea economiştilor români. Ei au subliniat însă că situaţia va fi cu totul alta de la începutul acestui an. În ianuarie, nivelul lor a scăzut cu 10%, de la 536 de milioane de euro la doar 483 de milioane, scăderea zilnică fiind de peste 1,5 milioane de euro.

Cu 30-50 de euro mai puţin pe fiecare mandat

La nivel individual, scăderea echivalează cu 30-50 de euro mai puţin pe fiecare mandat de trimitere a banilor către rudele de acasă, luând în considerare numai sumele trimise, deci fără a lua în calcul faptul că din ce în ce mai puţini români de peste graniţă mai trimit bani acasă.

„În 2009, comparativ cu 2008, se înregistrează o scădere de circa 10-15 % a mediei de transfer. În 2008 mediile de transfer erau de circa 380 euro pentru Italia şi de circa 360 euro pentru cele trimise din Spania. Chiar dacă aceste cifre fac referire strictă la situaţia Smith & Smith, credem că, statistic, şi celelalte companii de transfer de ban

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 16 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 33 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 47 minute
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Gandul acum 16 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 39 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 18 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°