“Convingerea pe care o am e că azi a început o nouă eră a relaţiilor SUA - UE şi că relaţia transatlantică va fi extrem de puternică în perioada următoare”, a declarat Traian Băsescu astăzi, la finalul summit-ului Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii de la Praga, unde Barack Obama s-a întâlnit cu toţi liderii celor 27 de state membre UE. Sursa: Mediafax Referitor la discuţiile privind obligaţia României de a opta între SUA şi UE, preşedintele a declarat că “abordarea politică corectă a fost a statului român, de a realiza un parteneriat strategic cu SUA, pentru că azi UE realizează ea însăşi acest parteneriat”. Potrivit lui Băsescu, Barack Obama va susţine obiectivele UE şi va fi un partener al acesteia la Copenhaga, unde ţările industrializate vor să ajungă la un acord post-Kyoto în privinţa reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Băsescu, un susţinător al energiei nucleare
“În intervenţia mea am subliniat că un element important în reducerea nivelului de noxe, în afară de energia regenerabilă, a combustibililor generaţi de agricultură, energia nucleară e una din mizele pe care le acceptam, şi unii, şi alţii, ca fiind o soluţie de diminuare a efectelor încălzirii globale”, a spus şeful statului. În cazul Afganistanului, şeful statului a declarat că UE s-a angajat alături de SUA pentru a face această ţară guvernabilă şi pentru a combate tentaţiile al-Qaida de a lovi în democraţiile europene, în SUA sau altundeva în lume. În problema crizei financiare şi economice, Băsescu a spus că, deşi abordările SUA şi ale UE sunt diferite, s-a ajuns la concluzia că „vom ieşi din criză atunci când şi SUA şi UE vor fi relansate economic”. Europa va ajuta SUA în chestiunea Guantanamo
În cadrul discuţiilor a fost abordată şi subiectul Guantanamo. Obama îşi doreşte desfiinţarea închisorii: “Obiectivul lui Obama e ca ea să fie închisă până pe 2