Luptătorul orădean este pentru a treia oară campion european la kyokushin.
Sportivul orădean Marius Ilaş, legitimat la CS Gym Oradea, a cucerit sâmbătă seară titlul de campion european la karate kyokushin. Marius Ilaş a ieşit pe locul I la kumite, categoria -80 kg şi a primit şi premiul pentru cele mai bune spargeri, cu ocazia Campionatului European de Karate Kyokushin, care a avut loc vineri şi sâmbătă la Kiev (Ucraina). Luptătorul orădean a mai câştigat titlul european la seniori în 2005 şi la juniori în 1999. „Deşi nu a prins forma de vârf, a fost suficient ca să-şi adjudece, pentru a doua oară, titlul de campion la europene. Meciurile lui sunt caracterizate de tehnicitate şi anul acesta de un plus de forţă”, spune Harris Wallmen, antrenorul sportivului.
Dezavantajat de arbitraj
Marius Ilaş a fost remarcat şi de preşedintele Federaţiei Internationale de Karate Kyokushin, shihan Kenji Midori, care a spus că îl urmărea de multă vreme şi că e un luptător foarte bun. Koen Scharenberg, preşedintele Organizaţiei Europene de Karate Kyokushin (EKO) a declarat despre campionul român că îşi merită titlul cu atât mai mult cu cât arbitrii l-au dezavantajat tot concursul. Practic, în ultimul meci, Marius s-a luptat cu şase oameni, adversarul plus cei cinci arbitri. ”Marius nu a fost norocos azi, pentru că arbitri l-au dezavantajat tot concursul. Însă el şi-a dovedit valoarea, este incredibil de talentat. Trebuia să câștige mult mai ușor”, spune Koen Scharenberg. El a adăugat că Federaţia Română de Karate Kyokushin (FRKK) are luptători foarte buni, compleţi şi că a avut tot timpul campioni. FRKK a participat la Campionatul European cu 17 sportivi. O bună parte dintre ei au reuşit să obţină rezultate bune. Astfel, Viviana Chirilă s-a clasat pe locul III la kumite, seniori, categoria grea, Raluca Mănucu a ieşit între primele opt locuri la kata, seniori, Eduard Wa