“Bate” într-un secol de viaţă, dar îşi aduce aminte, perfect, ce temperatură era la meciul din 1930. E argentinianul Varallo, singurul supravieţuitor al celei dintîi finale de Cupă Mondialâ

Nu poţi spune cine tremură mai tare. Tu, pentru că ai a treia parte din vîrsta Muntelui în faţa căruia stai, el, pentru că la 100 de ani s-a ridicat în picioare să-ţi arate cum se făcea o demarcare corectă în vremea părului dat cu briantină, a tricoului încheiat cu şiret sau a genunchierei făcute din cel mai dur leucoplast posibil…Trage aer şi începe: “Am intrat pe teren, erau 30 de grade, dar pe piele se simţeau 1.000. 80.000 de oameni care cădeau, parcă, peste noi. Aveam echipă tare. Fernando «Tatăl Nostru», Guillermo Stabile, unul dintre primele transferuri în Italia, «Desi» Peucelle, vreo 400 de meciuri la River, Luisito Monti, băiatul care avea să joace două finale de Cupă Mondială cu două echipe diferite. Dar uruguayenii au fost mai buni, cu Cea, cu Iriarte, deşi conduceam la pauză cu 2-1. Am mîncat bătaie, dar nu cum au făcut-o băieţii lui «Pibe», cu Bolivia”, zice, dar nu ştie dacă gluma asta e bună sau doare…

Egalat doar de Nebun

Francisco Antonito “Pancho” Varallo e numele său. Născut în februarie 1910, singurul supravieţuitor al primei finale de Campionat Mondial din istorie, Uruguay - Argentina, 4-2, pe “Centenario” din Montevideo, acum 79 de ani. Dar are orgoliu şi nu pentru asta vrea să-l cunoască lumea. A fost golgeterul all-time al celor de la Boca Junior, cu 180 de “bobiţe” în 210 partide. “Am ajuns acolo în 1931 şi am rămas nouă ani. Plecasem în fotbalul mare după un trial cu Estudiantes, însă cei de la Gimnasia de la Plata, văzînd că am marcat 11 goluri în trei meciuri de pregătire, m-au luat la ei. Sînt primul jucător furat din curtea unei mari rivale…Acum, m-a egalat “El Loco” (n.r. - Martin Palermo), dar nu-mi pare rău, pentru că băiatul