Firmele nu pot obţine un beneficiu fără să plătească, susţine Guvernul
Introducerea impozitului forfetar este necesară, deoarece peste o treime din numărul firmelor româneşti declară pierderi, în condiţiile unei cifre de afaceri ridicate, iar statul nu trebuie să permită firmelor un comportament de tip "free rider", în care acestea obţin un beneficiu fără plată, susţin oficialii guvernamentali. Aceştia spun că impozite minime pentru companii sunt percepute şi în alte state europene, printre care Franţa şi Ungaria.
Potrivit unui document guvernamental citat de Mediafax, analizele efectuate de Ministerul Finanţelor au scos la iveală faptul că numărul firmelor care au declarat pierderi în 2007 a fost de 242.106, reprezentând 39,2% din numărul total al societăţilor înregistrate, în condiţiile în care cifra de afaceri cumulată a acestora a depăşit 134 miliarde de lei.
„Având în vedere volatilitatea ridicată a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit, este nevoie de o serie de măsuri de limitare, care să asigure un sistem fiscal echitabil şi corect pentru toată lumea", se arată în document.
Guvernul apreciază că introducerea sistemului de impozit minim va avea ca efect lărgirea bazei impozabile, incluzând şi companiile care înregistrează pierderi pentru mai mulţi ani consecutiv.
Documentul prezintă şi sistemele aplicate de ţările europene care au apelat la reglementări fiscale similare. Astfel, Franţa aplică un impozit forfetar anual plătit de toate firmele, scutite fiind doar companiile nou-înfiinţate cu un capital care constă în proporţie de peste 50% din aporturi în numerar (pentru primii trei ani de activitate), precum şi organizaţiile non-profit. Impozitul forfetar anual este plătit indiferent dacă firmele obţin profit sau înregistrează pierderi şi este calculat în sumă fixă în funcţie de cifra de afaceri anuală. Ungaria apli