Am ajuns in gara din Stuttgart cu intarziere, si nu deoarece pornisem pe jos, ci pentru ca a intarziat trenul. Pe nemti poti sa-i banuiesti ca s-au nascut din tata cronometru si mama subler, dar o data pe an, planetele nu-i ajuta. Exact atunci m-am nimerit printre ei.
Cum era sa mut summit-ul la Berlin
Cu luciditatea care ma caracterizeaza in momente de criza, in sensul ca imi tremura genunchii de parca as presta fundas in nationala lui Piturca, am dibuit trenul care urma sa ma duca la Offenburg, de unde aveam s-o tai spre Strasbourg. Fericit ca un cintezoi indragostit, cantam in minte impreuna cu sirenele.
Trenul s-a urnit, priveam pe geam la toate patratele care compun viata nemtilor si asteptam nasul. Era o nanasa care nici nu s-a uitat la mine, dar m-a mancat in fund, ca pe ursi primavara, sa intreb daca am pornit in directia buna.
Nu pornisem. Nu aveam sa ajung la Offenburg peste cateva zeci de minute, ci in Berlin, adica foarte departe. "Nu ma amendati, nu?" "Pui pariu?", zambeste nemtoaica, si in secunda doi imi solutia: ma dau jos la urmatoarea statie.
Sa-mi iau bilet inapoi, nu? Ma duc la automat, ca am vazut un nene ca a scos un tichet intr-un minut. Nu ajung la meniul in limba engleza, deci incerc sa deduc cum se spune in germana. Bag euroii, apas un buton care mi se pare ca e cu noroc, dar deoarece nu se intampla nimic, mai apas de doua ori. Ies trei cartonase identice. Contin informatii. Nu asta imi trebuia. Anulez, bag banii inca o data si nimeresc. Ies doua tichete. Mai bine decat niciunul.
In cautarea anarhistilor
Nu stiu cine e mai batut in cap. Eu, care leg tare putine cuvinte in limba lui Voltaire, sau francezii, care le leaga pe toate, dar numai de-ale lor.
Imi las harnasamentul la hotel si intreb la receptie unde-i cladirea la care trebuia sa ajung sa ma
