Oastea israelită s-a înfruntat de multe ori cu triburile filistinilor, cele mai temute dintre cele care locuiau mănoasa Ţară a Canaanului, considerată de evrei „Ţara Făgăduinţei”. În jurul anului 1000 î.Hr., armata israelită condusă de regele Saul şi cea a filistenilor se aflau faţă în faţă în Valea Elah şi nimeni nu pornea ostilităţile. În acord cu o tradiţie străveche, s-a hotărât ca fiecare armată să aleagă unul dintre cei mai buni soldaţi pentru înfruntarea decisivă; oastea biruitorului avea să câştige războiul.

Timp de 40 de zile, filisteanul Goliat, o namilă de om de trei metri înălţime, i-a provocat la luptă pe israeliţi, dar niciun soldat nu s-a încumetat să-l înfrunte. Atunci, ciobănaşul David i-a cerut permisiunea lui Saul să se lupte cu uriaşul. În ciuda neîncrederii, regele a fost de acord. A vrut chiar să-i dea armura sa, un gest de mare onoare, şi o sabie pe măsură, dar adolescentul era prea firav pentru un asemenea echipament.

A intrat în „teritoriul nimănui” dintre cele două oşti, înarmat doar cu o praştie şi cinci pietre. Goliat nu a luat în serios această confruntare, încercând să prelungească finalul fatal, spre distracţia filistenilor şi umilirea israeliţilor. În acest „joc”, David a lansat o piatră cu praştia, care l-a lovit pe uriaş în tâmplă, omorându-l pe loc. Acesta a fost momentul în care destinul său a intrat pe făgaşul prezis de profetul Samuel, adică spre împărăţie.

Uriaşii din Gath

Înălţimea lui Goliat din Gath este un subiect controversat, variind între doi şi trei metri, în funcţie de versiune. Mulţi cred că lupta dintre David şi Goliat nu este altceva decât o parabolă, de genul „buturuga mică răstoarnă carul mare”, negând faptul că filisteanul era un uriaş.

Totuşi, evenimentul nu ar fi rămas în istorie ca atare dacă Goliat nu ar fi fost un „maldăr” de om, cum se s