Intalnirea celor 20 de la Londra de saptamana trecuta a evitat un esec rasunator, care ar fi fost cumplit receptionat de catre piete. Liderii tarilor cu ponderea cea mai mare in economia si politica globala au ajuns la un compromis. Acesta din urma are parti bune, dar si unele care arata ca divergente importante au ramas. Castigul cel mai de seama imi pare a fi atentia acordata limitarii daunelor colaterale in economiile emergente, in tarile sarace. Aceasta se vede si din cresterea substantiala a resurselor pe care le poate mobiliza FMI - 500 de miliarde de dolari. In sfarsit, s-a inteles ca recesiunea mondiala loveste foarte sever tarile mai putin dezvoltate, care sunt expuse masiv riscului valutar (pe fondul unor piete financiare tot mai volatile) si care nu pot recurge la stimulente bugetare de amploare pentru a compensa comprimarea activitatii sectorului privat ca si a comertului international. Sa nu omitem ca exista economii monoculturale, care depind enorm de exportul catorva produse (inclusive de forta de munca). Cand economia mondiala era in expansiune, exista preocuparea fata de fenomenul statelor esuate (failed states). Ne putem da seama ce este probabil sa se intample in anii ce vin. Nu ma sfiesc sa afirm ca griji mari trebuie sa ne facem si in privinta unora dintre tarile europene, chiar din randurile celor care s-au alaturat UE incepand cu 2004. Tensiunile sociale si politice din Letonia, Ungaria, caderea guvernului Topolanek nu sunt intamplatoare.

FMI va emite totodata propria sa moneda (DST) cu echivalentul a 250 de miliarde de dolari, ceea ce va mari rezervele valutare ale tarilor membre.

Tot la plusuri poate fi mentionat pachetul de finantare si garantii (in valoare de cca 250 de miliarde de dolari) care urmareste contracararea tendintei de scadere a comertului international - fenomen inregistrat pentru prima data dupa al Doilea Razb