Oltchim Râmnicu Vâlcea dă piept cu Viborg duminică, de la ora 18.30, în „Sala Traian“, în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor. „Galacticele“ de la Oltchim se vor confrunta pentru un loc în finală cu o formaţie daneză ce are în lot foarte multe campioane mondiale şi olimpice. După calificarea în premieră pentru o formaţie românească în semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim şi-a atins deja obiectivul trasat la începutul sezonului.
Cu toate acestea, niciun iubitor al handbalului din România nu îndrâzneşte să se gândească că visul frumos s-ar putea termina aici.
Sorţii ne-au hărăzit în penultimul act al competiţiei puternica grupare daneză Viborg, cea mai bogată echipă de handbal feminin din lume. Câştigătoare a Ligii Campionilor din 2006, campioana Danemarcei dispune de un lot garnisit cu foarte multe vedete internaţionale.
“Este adevărat că handbalul are multă tradiţie în Danemarca, dar nu aş pune mai prejos Vâlcea decât Viborg din acest punct de vedere. Suntem o forţă în Europa şi nu trebuie să ne speriem de nimeni. Pentru a ne califica în finală, fetele trebuie să evolueze însă ca nişte războinice timp de 60 minute”, subliniază Andrei Luca, preşedintele secţiei de handbal a clubului Oltchim.
Oltchim s-a mai duelat cu Viborg de şase ori dealungul istoriei, cele două combatante împărţindu-şi în mod egal victoriile. Vâlcencele au totuşi un ascendent moral asupra nordicelor, graţie dublului succes din ediţia trecută a grupelor Ligii Campionilor, 33-20 la Vâlcea şi 33-31 la Viborg.
Şanse egale
Antrenorul Radu Voina nu concepe însă ca elevele sale să se considere favorite în faţa danezelor. “Avantajul terenului propriu este unul relativ când joci cu o echipă nordică. Handbalistele de la Viborg sunt obişnuite deja să evolueze în faţa unui public numeros şi ostil. Trebuie să tra