Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea violenta nu este suficienta pentru ca un crestin sa fie canonizat ca martir

Publicat in Ziua Constanta, luni 6 aprilie 2009 ·

Potrivit site-ului www.lăcasuriortodoxe.com , la colocviul „Persecuţiile politice împotriva clerului şi credincioşilor din Rusia secolului XX", care a avut loc pe 10 martie, la Academia de Ştiinţe din Rusia, s-a arătat că moartea violentă sau cinstirea poporului nu transformă un creştin în martir.

Participanţii la colovciu au discutat despre modul superficial în care, uneori, sunt ridicate la rang de martir anumite figuri din istoria bisericească. Aceştia au argumentat că un deces violent sau cinstirea poporului nu sunt singurele elemente care ar putea indica un martir. „Sfântul oferă un model de conduită creştină. Trebuie luate în considerare toate etapele vieţii sale", a declarat egumenul Damaschin Orlovski, membru al comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor. În opinia acestuia, o responsabilitate specială în identificarea martirilor le revine istoricilor Bisericii, care sunt însărcinaţi cu pregătirea dosarelor pentru canonizarea noilor sfinţi. „Ştim foarte bine că, uneori, ce s-a stabilit în anii '20 a căzut în '30 şi ce s-a susţinut în '30 s-a considerat laşitate în '40. Pentru a canoniza martirii, trebuie să luăm în considerare toate circumstanţele morţii lor. Astfel, de multe ori, curajul s-a putut naşte ca o consecinţă a stării de plângere şi de laşitate a creştinului încarcerat, care putea să nu fie caracterizat decât de o slăbiciune momentană şi, practic, să demonstreze chiar o repudiere a lui Hristos. În plus, materialele de investigaţie din dosare nu întotdeauna creează o idee exactă despre persoana respectivă ca informator al securităţii (NKVD - Rusia). Avem atâtea exemple de cazuri elocvente, care indică faptul că puterea bolşevică a ucis nu numai pe martirii pentru credinţă, ci, deopotrivă, şi pe agenţii colaboratori. Este deci important ce fel de viaţă - creştină sau anti-creştină - au avut aceşti oameni", a mai spus Orlovski. Din ant

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°