Ca mai toate artistele din generaţia sa, Luminiţa Dobrescu a intrat în lumea muzicii în fustiţă de şcolăriţă. Compozitor de muzică clasică mai degrabă, compozitorul Paul Urmuzescu a cochetat şi cu muzica uşoară "mai mult aşa, să fac lumea să zâmbească". Marea sa muncă în domeniul muzicii uşoare s-a produs însă în culisele studiourilor, indiferent că acestea au fost de radio sau de televiziune. Spunem asta pentru că, în paralel cu viaţa de compozitor, Paul Urmuzescu a făcut carieră şi ca maestru de sunet (meserie numită actualmente inginer de sunet).
"În această calitate am întâlnit-o prima oară pe Luminiţa Dobrescu. Îmi aduc aminte că era în fustiţă de şcolăriţă când a venit la Radio. Ca toată generaţia ei, de altfel, şi Luminiţa a intrat în lumea muzicii din copilărie. Era drăguţă, avea o vervă extraordinară, tot timpul cu zâmbetul pe buze şi nicidecum timidă. Mi s-a părut atrasă deopotrivă de radio - unde a şi făcut câteva înregistrări cu mine, şi de televiziune", îşi aminteşte maestrul Urmuzescu.
MAREA FAMILIE. Şi compozitorul Cornel Fugaru îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri: "Prin anii '69-'70 am făcut un turneu împreună în Israel. Am plecat cu Teatrul Constantin Tănase, eram foarte mulţi, un colectiv extrem de mare. Am fost plecaţi într-un turneu de o lună, de la sfârşitul lui decembrie până la începutul lui februarie. Evenimentul a fost un succes. Apoi, unii dintre colegii noştri s-au mai risipit prin lume, inclusiv ea".
"DE CE" LUMINIŢA? "Era slăbuţă, tinerică, o fată frumoasă, plăcută. Zâmbea foarte mult. Ştiţi că zâmbetul unui artist înseamnă jumătate din succes?", dezvăluie Cornel Fugaru. "I-am compus şi o melodie, se intitulează «De ce?»". Dar "De ce" a ales-o Cornel Fugaru pe Luminiţa Dobrescu? "M-a rugat să-i compun o piesă, şi eu i-am încredinţat-o. Pe vremea aceea se cânta numai live. Cred că i-a plăcut această me