Mircea Mihăieş: „De ce-or fi sărit ca muşcate de şarpe canalele oligarhice? Simplu. De teamă că legea va începe să funcţioneze şi în România”.

Oamenii sunt daţi afară din servicii, băncile îşi gâtuie clienţii, liderii marilor ţări se dau de ceasul morţii să găsească soluţia crizei. Iar noi? Noi parc-am fi pe altă planetă. N-am văzut o dezbatere serioasă despre ce se întâmplă în economia mondială şi cu bugetul naţional. N-am auzit soluţii credibile şi nu ştim ce înseamnă, în actuala criză, perspectivele realiste. Ştim, în schimb, totul despre aventurile paramilitare ale oierului-miliardar! O întâmplare de la rubrica „diverse” e ridicată de televiziuni la rang de tragedie naţională. Atâta venin şi fiere nu ţin minte să mai fi curs pe culoarele televiziunilor din vremea mineriadelor. Oare de ce? De ce-or fi sărit ca muşcate de şarpe canalele oligarhice? Simplu. De teama că legea va începe să funcţioneze şi în România. Că „Gigi” ar putea fi doar primul dintre miliardarii care-şi pierd, într-o clipită, atributele nemuririi.

Or, în această perspectivă, vedete de televiziune gen Domnugâdea, Domnubadea (ca să preiau o formulă inventată de I.T. Morar) ar putea fi, vai, disponibilizate. Dacă „Gigi” nu e imun, de ce-ar fi interpuşii lui „Felix” sau părintele FNI?! Televiziunile oligarhice au turbat la ideea că un personaj precum Gheorghe Becali a putut s-o păţească pentru un aşa-zis mărunţiş (în fapt, lucrurile sunt grave de tot). Dar şi Al Capone a fost înfundat nu pentru crime şi asasinate, ci într-o chestiune mai degrabă tehnică: neplata impozitelor. În societăţi ruinate de corupţie şi neru şinare - cum e şi societatea românească actuală - Justiţia se infiltrează pe unde poate. Uneori în mod paradoxal. Alteori, când nu te mai aştepţi.

Pentru orice om normal, Becali e un caz insignifiant: un semianalfabet cu gură mare şi nimic mai mult. Nu