Selecţionerul a mărturisit pentru EVZ că e vinovat de ratarea calificării la Mondiale, dar susţine că a căzut victimă unui complot. Sursa: Octavian Cocoloş
Echipa naţională de fotbal trăieşte momente extrem de grele după meciurile pierdute cu Serbia şi cu Austria. Odată cu ratarea calificării la Cupa Mondială din Africa de Sud, tensiunile din lot şi din afara lui au ajuns la apogeu. Soarta selecţionerului Victor Piţurcă pare pecetluită. Mircea Sandu are deja o listă cu posibilii înlocuitori ai lui Piţi, urmând să ia, săptămâna aceasta, o decizie, la reunirea Comitetului Executiv al FRF, preconizat a avea loc joi.
Piţurcă a stat de vorbă cu EVZ despre toate aceste lucruri, negând în acelaşi timp şi zvonurile despre presupusa sa demisie.
„Dacă plec de la naţională, îmi iau vacanţă”
Tehnicianul tricolorilor se consideră o victimă a suporterilor, spunând că, în cazul în care va fi destituit de Mircea Sandu, va pleca în vacanţă: „Am pierdut aceste meciuri şi din cauza atmosferei negative care a fost în jurul echipei... Înaintea meciului cu Serbia, s-au scris numai minciuni despre mine şi despre echipa naţională. Am fost sabotat. Au fost atacuri mişeleşti la persoana mea, jigniri mari. Ştiu că multă lume tânjeşte la postul meu, dar nu-mi imaginam să se comporte în halul ăsta!”.
Explicaţiile oferite de Piţi nu diferă mult de cele date acum patru ani, când i-a acuzat pe fanii prezenţi la meciul România - Olanda, scor 0-2. „Înaintea partidei cu Austria, a venit un autocar din România cu aşa-zişi fani, ca să tensioneze atmosfera. Cei care au venit la Klagenfurt ca să-mi strige demisia sunt nişte beţivi şi nişte drogaţi, au fost trimişi special pentru asta! Sunt nişte oameni fără serviciu, fără familie. Oamenii serioşi pot fi supăraţi doar pe moment, pe bună dreptate”, a arătat antrenorul cum vede el lucrurile. @N