În primul trimestrul al anului 2009 la Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au fost primite 3275 de cereri de paşapoarte, din care 870 au fost soluţionate în regim de urgenţă, termenul de eliberare fiind de maxim 2 ore.
Din totalul de cereri primite, 2262 au fost depuse la ghişeu, iar 140 prin ambasadele şi consulatele României din străinătate, 3 cereri fiind refuzate deoarece, în urma verificărilor specifice efectuate, nu îndeplineau condiţiile legale de soluţionare.
"În această perioadă au fost emise 3179 paşapoarte, din care: 2974 au fost paşapoarte simple cu cereri depuse la ghişeu; 46 paşapoarte simple cu cereri depuse la ambasade; 84 pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate(CRDS), cu cereri depuse la ghişeu; 74 paşapoarte CRDS, cu cereri depuse prin ambasade; 23 de paşapoarte emise pentru persoane cu domiciliul în alte judeţe, care, de regulă, au fost întoarse de la frontieră deoarece nu aveau documente valabile de călătorie" , a declarat Ramona Creţu, purtător de cuvânt în cadrul Instituţiei Prefectului Arad.
Din cele 3179 de paşapoarte emise, 2609 au fost înmânate titularilor la ghişeu, 414 prin serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanei, 116 au fost înaintate la Direcţia Generală de Paşapoarte pentru a fi înmânate titularilor prin MAE