Sâmbătă seara s-a derulat, la Berlin, cea de a 16-a ediţie a concursului „Top Model Of The World”, competiţie la care România a fost reprezentată de braşoveanca Monica Gyongyver Illyes.
Deşi Monica are dimensiuni aproape ideale, la 1,76 m, 84/60/90, nu a ajuns nici măcar printre semifinaliste, fiind învinsă în competiţia cu alte 40 de frumuseţi din întreaga lume. Învingătoarea ediţiei actuale este brazilianca Debora Lyra. Ea a fost secondată de finalistele Rosa Abreu de pe Insula Hispaniola (Antile) şi de poloneza Marta Marciszak.
Concursul de frumuseţe premiază, potrivit organizatorilor, cel mai „semnificativ” model feminin din lume, care este deopotrivă frumos, independent, dar şi talentat şi cu un simţ dezvoltat pentru modă. Competiţia se defineşte ca o alternativă la cel mai mare concurs de modele din lume, „Supermodel Of The World”, şi a avut loc pentru prima dată în 1993, la Miami. În ultimii zece ani, acesta s-a desfăşurat de mai multe ori în Germania, dar şi în China şi în Egipt.
Monica Gyongyver Illyes s-a clasat pe primul loc în etapa naţională a competiţiei „Top Model Of The World”, care s-a desfăşurat la Piteşti, între 24 şi 30 martie 2008. Tot atunci au fost desemnate şi reprezentantele României la concursurile „Miss Intercontinental” (care se va desfăşura anul acesta în Belarus) - Loredana Barbudin, de 16 ani, precum şi fata care ne va reprezenta la „Miss Young International” - Simona Bitiuscă, de 17 ani.