Orice s-ar spune, faptul ca Fondul Monetar International a fost chemat sa intervina pentru salvarea finantelor mai multor state membre ale Uniunii Europene reprezinta un serios esec si pune in evidenta o slabiciune structurala a constructiei europene. Cu atat mai mult cu cat criza financiara are si repercusiuni politice care pot sa erodeze stabilitatea la nivelul continentului: patru guverne din statele membre UE au fost obligate sa demisioneze (Lituania, Letonia, Ungaria si Republica Ceha), iar tensiunile sociale crescande tind sa scoata oamenii in strada din Grecia pana in tarile baltice. Desi are ambitia de a fi un sistem economic integrat, bazat pe solidaritate, toleranta si deschidere, Uniunea Europeana nu a reusit sa gaseasca si sa puna in aplicare solutii de combatere a crizei aplicabile la nivelul intregii comunitati.

Desigur, nu poate fi negat faptul ca UE s-a descurcat surprinzator de bine in unele privinte. Banca Centrala Europeana a intervenit prompt pentru a preveni blocarea pietei monetare in 2008, iar guvernele nationale au luat masuri de sprijinire a institutiilor financiare aflate in dificultate cand a fost cazul, reusind chiar sa colaboreze dincolo de frontierele nationale in unele situatii. Moneda comuna euro a trecut bine testul crizei financiare, oferind protectie eficienta chiar si tarilor cu dezechilibre importante din zona euro. In mod cert, euro a prevenit agravarea crizei prin devalorizari competitive ale monedei nationale – practica larg raspandita in crize precedente.

Dar raspunsul Uniunii Europene la criza a fost ezitant, partial si fragmentat, in locul unei strategii comune fiind preferate strategii nationale. Dupa estimarile economistului francez Nicolas Baverez, masurile de stimulare a economiei luate de tarile europene nu depasesc 1,5 la suta din PIB, in vreme ce guvernul american, de exemplu, a pus in aplic