Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Maternitatea, în pragul falimentului

Publicat in Adevarul, luni 6 aprilie 2009 ·

Din anul 2007, nu a mai făcut plăţi către furnizori. Apa poate fi oprită în orice moment, iar mâncarea este dată de un magazin care poate sista oricând livrările. Directorul Maternităţii, dr. Marian Stoica, este îngrijorat de situația în care se află maternitatea. „În prezent, Spitalul Judeţean de Obstetrică-Ginecologie din Râmnicu Vâlcea se confruntă cu datorii de 200.000 de lei. Furnizorii de medicamente, printre care şi cei care ne dădeau soluţii perfuzabile, care pentru noi sunt indispensabile, ne presează să le dăm banii, iar noi nu putem face faţă cheltuielilor, iar din anul 2007 nu s-au mai făcut plăţi. Chiar dacă suntem a doua maternitate din ţară, privind gradul de dificultate al operaţiilor pe care le facem aici, s-ar putea ca în maxim două săptămâni să fim nevoiţi să închidem spitalul, pentru că nu mai avem cu ce să ne plătim datoriile“, a declarat directorul.

Mai multe amănunte în Adevărul de Seară Râmnicu Vâlcea de astăzi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum o ora
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 3 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 45 minute
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Laszlo Dioszegi a făcut anunțul: Dorinel Munteanu, OUT de la Sepsi!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat că a reziliat contractul cu Dorinel Munteanu.

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum 4 ore
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Farul Constanța, victorie mare în deplasare cu Petrolul Ploiești

Ziua Constanta acum o ora
În etapa a șasea din turneul play-out al Superligii 2024/2025, Farul Constanța a jucat în deplasare cu Petrolul Ploiești, iar partida s-a terminat cu victoria „marinarilor“, scor 1-0, succes foarte important pentru echipa de pe litoral. Unicul gol a

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 7 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum 3 ore
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

„Un fenomen atmosferic rar”, care ar putea dura o săptămână. Ce spune operatorul portughez de electricitate despre cauza penei majore de curent

HotNews acum o ora
Operatorul portughez de electricitate, REN, susţine că pana de curent care afectează luni Portugalia a fost cauzată de o defecţiune a reţelei electrice din Spania, legată de un „fenomen atmosferic rar”, relatează postul Sky News, citat de News.ro. „

Vremea

București
acum

12°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

4°/19°
mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

3°/15°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/20°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°