Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania gazduieste prima reuniune regionala la nivel inalt din Europa intr-un nou concept-06.04.2009

Publicat in Ziua Constanta, luni 6 aprilie 2009 ·

3 aprilie 2009

România găzduieşte prima reuniune regională la nivel înalt din Europa într-un nou concept privind siguranţa în aviaţia civilă internaţională

România găzduieşte pe 6 aprilie, la Bucureşti, prima reuniune regională la nivel înalt din Europa în materie de siguranţă în aviaţia civilă internaţională, ca parte a unui nou concept iniţiat în cadrul mandatului său de membru în Consiliul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).

Reuniunea face parte din programul de evenimente realizate de România în 2009, împreună cu Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, la care vor participa şi ceilalţi membri ai grupului de rotaţie central european în consiliul organizaţiei (CERG).

România este în prezent membru în Consiliul OACI şi reprezentantul CERG în cadrul acestuia, pe perioada mandatului său (2007-2010).

La reuniunea din 6 aprilie de la Bucureşti vor participa reprezentanţi ai conducerii autorităţilor aviatice civile din statele membre CERG – România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, noul Secretar General al OACI împreună cu reprezentanţi ai structurilor conducerii OACI, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale specializate în materie de aviaţie civilă.

În marja reuniunii la nivel înalt se va desfăşura totodată unul dintre cursurile de pregătire în domeniul siguranţei în aviaţia civilă internaţională, cuprins de asemenea în programul de evenimente organizate de România şi OACI în 2009, precum şi reuniunea bianuală a membrilor CERG.

Programul de evenimente va evidenţia importanţa auditului în materie de siguranţă la nivelul aviaţiei civile internaţionale şi va asigura o pregătire aprofundată a experţilor din statele participante, fiind notificat şi la reuniunile diplomatice şi pe specific aviatic ale Uniunii Europene, desfăşurate în martie 2009 la Bruxelles.

România deţine până în i

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 49 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 3 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Șeful Serviciului de Informații din Moldova spune că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Libertatea acum 38 minute
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a avertizat că Rusia va încerca să controleze Parlamentul în 2025. Alexandru Musteaţa a prezentat un raport despre implicarea Rusiei în alegerile din 2024 prin organizaţi

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum o ora
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 4 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°