Mircea Marian: "La ştirile Pro TV, Andreea Esca îi ia, de obicei, la pertu pe toţi cei despre care vorbeşte – de la Barack Obama la ultima babă care a văzut o icoană lăcrimând."
Cu o excepţie: vineri, 3 aprilie, prezentând arestarea finanţatorului Stelei, vocea vedetei Pro a coborât cu o notă, şi aceasta a spus: „domnul Gigi Becali”. Cu respectul cuvenit!
Nota de supuşenie strecurată în jurnalul Andreei Esca este doar cireaşa de pe vârful tortului. De câteva zile, aproape toate televiziunile sunt parte a campaniei „Free Gigi”. OTV-ul, care şi-a asumat titulatura de „televiziunea poporului”, le cere oamenilor să iasă în stradă. Pro TV-ul susţine că, potrivit opiniilor a 90% dintre vizitatorii site-ului acestei televiziuni, Becali a procedat corect atunci când şi-a făcut singur dreptate. Imensa majoritate a celor chemaţi să comenteze faptele finanţatorului Stelei sunt amicii săi din lumea fotbalului. Giovani Becali - cel care a scuipat şi a bătut atât ziarişti, cât şi cadre universitare – este acum judecătorul pus să demonstreze, cu argumente juridice!, că vărul să este nevinovat. „Domnul Giovanni” îl alintă, zâmbind şăgalnic, Gabriela Vrânceanu Firea, înainte de a-i ridica încă o minge la fileu. Nicoleta Savin, care urma să fie directoare la Becali TV, este plimbată din post în post pentru a spune că acuzaţiile la adresa patronului ei sunt „cusute cu sfoară, nu cu aţă albă”. Barul în care „miliardarul din Pipera” i-a judecat pe presupuşii hoţi ai maşinii sale a devenit un obligatoriu loc de pelerinaj pentru prezentatorii de talk-show.
Imaginea ziariştilor care au făcut front în apărarea unui şmenar îmbogăţit în condiţii suspecte îmi aminteşte de „Vizita bătrânei doamne”, o tragicomedie scrisă de Friedrich Dürenmatt. În piesa lui Dürenmatt, o văduvă bogată, ex-prostituată, promite locuitorilor unui oraş falit că le va relansa econo