Oficialii Universităţii vor numi astăzi noul antrenor, lupta dîndu-se între Adrian Falub şi Viorel Hizo
Consiliul de Administraţie al “şepcilor roşii” stabilesc astăzi numele noului antrenor al echipei.
Lista de antrenori a conducerii Universităţii îi cuprinde pe Adrian Falub, Viorel Hizo, Leo Grozavu şi Eugen Neagoe, cu primii doi favoriţ i. Hizo a negociat sîmbătă, la Alba Iulia, cu directorul executiv al clubului clujean, Ioan Mărginean, termenii unei colaborări, iar Falub este pe placul restului conducerii şi a suporterilor. Cert este că noul antrenor va avea un contract valabil pînă în vară, cu posibilitate de prelungire doar din partea clubului. “Este clar că vom angaja un antrenor pînă în vară cu obiectiv bine stabilit: rămînerea în liga secundă. Atunci vom trage linie şi vom stabili noua strategie”, a precizat Teodor Pop, directorul general al Universităţii.
După trei înfrîngeri consecutive în campionat, cu Internaţional Curtea de Argeş (1-3), Liberty Salonta (0-2) şi ACU Arad (1-3), antrenorul Gică Mihali a fost tras pe linie moartă de ofi cialii Universităţii Cluj. “Secundul” Marius Popescu a fost mandatat de conducere să conducă echipa la meciul cu Unirea Alba Iulia, iar “studenţii” au obţinut un neaşteptat rezultat de egalitate (1-1). “Papi” nu poate continua însă ca “principal” la “U” deoarece nu are licenţă PRO.
“Am trecut prin Alba Iulia şi m-am oprit la meci. Nu se pune problema să vin la «U» Cluj”
VIOREL HIZO, fost antrenor FC Vaslui
“Cu mine nu a discutat nimeni. Nu am mers la meciuri şi la antrenamentele Universităţii tocmai pentru a nu se interpreta”
ADRIAN FALUB, fost antrenor Sportul
Oficialii Universităţii vor numi astăzi noul antrenor, lupta dîndu-se între Adrian Falub şi Viorel Hizo
Consiliul de Administraţie al “şepcilor