În 1989, Adela avea 14 ani şi a mers pentru prima oară la o petrecere care ţinea şi noaptea, ceea ce se chema atunci "bairam".
"Eram în clasa a VIII-a şi am mers cu o colegă de la şcoală la o prietenă de-a ei, care era foarte emancipată pentru vârsta aceea, faţă de noi, care eram nişte blege. Se dansau slow-uri, iar unii dintre noi ne retrăgeam într-o cameră unde se asculta heavy metal şi hard rock, ce ne plăcea nouă atunci. Ascultam Iron Maiden, Judas Priest, Bon Jovi şi dansam pe slow-urile de la Metallica şi Scorpions.
Mâncam tartine şi prăjituri, dacă făcea bunica sau mama cuiva. Pe vremea aia nu erau multe distracţii; erau puţine discoteci în Bucureşti şi nu-mi aduc aminte să fi mers în vremea aia la vreo discotecă. Bairamele erau mişto, pentru că ne adunam vreo 15-20 de oameni, care ne cam ştiam între noi, acasă la cineva. Se vorbea înainte cu vecinii, ca ei să fie avertizaţi că se ascultă muzică şi să nu se apuce să sune la Miliţie. Bairamele începeau destul de devreme, ne adunam înainte să se însereze, pentru că eram destul de mici, şi stăteam până dimineaţa, ca să plecăm acasă pe lumină, deşi pe la 4:00-5:00 lumea începea să dormiteze.
Mi-aduc aminte că atunci chiar se simţeau diferenţele la îmbrăcăminte. Eu aveam o fustă de blugi primită din străinătate, lungă până la genunchi, prespălată, şi un pulover destul de sec, cred. În gaşca asta cam toţi ne îmbrăcam în blugi. Se găseau puţine bijuterii atunci şi purtam orice era puţin diferit, dacă reuşeai să faci rost de undeva. Nu aveam prea multe bijuterii, purtam cercei mai lungi, ce aveam eu senzaţia că mă scoate în evidenţă.
Din când în când, apărea câte un obiect după care înnebunea toată lumea, cum era banana de prins părul, o chestie lucioasă, ca un pieptene dublu. Mai aveam o brăţară lată de piele, luată de la fondul plastic, care era semnul meu de