Fiu, ca şi Vargas Llosa, de militar care i-a impus simţul disciplinei, "miopul" Eliade şi-a împărţit copilăria între literatură, Tecuci, Bucureşti, mansarda din Strada Melodiei, fete, şcoala din Strada Mântuleasa şi maidanele de la Obor, Dealul Mitropoliei şi gropile lu' Ouatu.
"Care sunt cele mai dragi locuri din Bucureşti la care vă gândiţi adesea?", îl întreba Mircea Handoca pe Eliade în 1981. "Casa din Strada Melodiei, în care am copilărit. Şcoala primară din Mântuleasa. Aleea de trandafiri din Cişmigiu. Pădurea de la Băneasa."
Bucureştiul lui Eliade nu mai are nici o legătură cu Bucureştiul de azi. Un Bucureşti prăfuit şi ticsit de maşini şi clădiri construite parcă din puseuri de grandomanie şi kitsch adunate laolaltă, înghesuit şi blocat. Bucureştiul lui Eliade avea un tramvai electric numărul 14, în care micul "miop" Eliade se urca din mers. "Mă plimbam aşa agăţat de la Rosetti până la Brătianu şi înapoi", povesteşte peste ani de zile în "Memoriile" sale.
De căţărat se căţăra uşor, căci devenise "meşter" mare, dar o făcea întotdeauna cu capul dezgolit, de frica taxatorului care, dacă l-ar fi prins fără bilet, i-ar fi confiscat şapca.
MANSARDA DIN STRADA MELODIEI
Strada Radu Cristian, fostă Melodiei. După aproape un secol. Doi tineri îndrăgostiţi se sărută exact sub plăcuţa lipită pe clădirea de la nr. 1: "Aici a fost casa cu mansardă unde a creat operele de tinereţe MIRCEA ELIADE". Îşi văd mai departe de drum, ţinându-se de mână după ce îşi zâmbesc complice şi îşi mai şoptesc câteva vorbe de amor.
Din sens invers, vine o bătrânică aplecată şi cocoşată de greutatea plaselor pe care le târşâie după ea. Merge pe mijlocul străzii pentru că pe trotuar nu are loc să treacă din cauza maşinilor parcate. La un moment dat, se poticneşte şi se opreşte în mijlocul drumului pentru a-şi mai trage sufletul şi a-