Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Icoana – fereastră către transcendent

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 7 aprilie 2009 ·

În prag de sărbători pascale, Valeria Petriu Radovanu le oferă braşovenilor o nouă expoziţie de icoane pe sticlă. Vernisată ieri, la Librăria Okian, expoziţia „5 generaţii de iconari” reuneşte aproximativ 70 de lucrări, realizate cu aceeaşi pasiune pe care artista o are de circa trei decenii de când pictează. Însă expoziţia de la Okian este una specială, ea fiind o sinteză a talentului familiei Valeriei Petriu la realizarea, în spiritul canoanelor creştine, a picturii religioase tradiţionale specifică zonei Transilvaniei. Chiar dacă respectă canonul picturii icoanelor, acesta nu este un criteriu absolut, „pentru că Valeria Petriu se apropie de subiect cu foarte multă sensibilitate. De altfel, picturile sale o definesc drept un propovăduitor al adevărului despre Dumnezeu şi despre Maica Domnului. Căci acestea sunt figurile pe care le proiectează pe fondul albastru, sugestie ce trimite spre transcendent”, a subliniat ieri, părintele Ovidiu Moceanu. Artista Veronica Bodea Tatulea, prezentă şi ea la vernisarea expoziţiei ieri, a apreciat faptul că „aceste pic-turi sunt ferestre deschise către transcendent, unde privitorul pătrunde cu nesaţul credinţei”. Expoziţia este deschisă publicului până în 25 aprilie.

Valeria Petriu realizează icoane de aproape trei decenii, moştenind pasiunea pentru icoane de la înaintaşii săi şi reprezentând totodată a treia generaţie ce duce mai departe tradiţia iconografică. Străbunicul Hagi Cristea este cel care învaţă tainele picturii pe sticlă în Ierusalim, unde a stat la o mănăstire zece ani. Tatăl Valeriei Petriu, profesorul Ioniu Petre, continuă tradiţia, pictând însă şi pe alte materiale: lemn, coajă de ou, pânză. În continuare, tradiţia este vie în familia Valeriei Petriu, Casandra Bărbat, fiica sa, îmbogăţind moştenirea talentului pe care l-a primit prin modele iconografice. Chiar şi nepoţii Valeriei Petriu au înclinaţii către p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 16 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 11 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°