Pentru o bună parte din lumea culturii, iar în lumea artelor plastice pentru majoritatea care contează, Baia Mare (în maghiară Nagybanya) e un mare brand spiritual.
Sutele de pictori, din câteva continente, care au dat un caracter instituţional coloniei artistice, active, cu unele sincope, dar şi cu regăsiri spectaculoase pe întinderea unui secol, i-au acreditat şi numele.
De fapt, au acreditat mai multe nume, în funcţie de mersul lucrurilor şi de încercările de adjudecare naţională a unui brand internaţional: colonie, şcoală, centru artistic, tabără de creaţie.
Între anii 1896 şi 1901, când românul cu strămoşi armeni Simon Hollosy şi-a strămutat pe vară, la Baia Mare, Şcoala sa particulară de pictură de la München, municipalitatea urbei a realizat beneficiile complexe ale acestei iniţiative şi a sprijinit-o. Astfel că, trecând timpul, ceea ce la început era doar o formă de primenire didactică în natură a devenit, pentru un număr foarte mare de pictori tineri, o chestiune de prestigiu.
În catalogul expoziţiei centenare din 1996 (autori Tiberiu Alexa, Traian Moldovan şi Mihai Muscă), recensământul prezenţelor, precum şi fişele biografice ale artiştilor dovedesc impactul major avut asupra formaţiei lor de lecţiile Coloniei, dar şi "efectul Baia Mare" asupra şcolilor naţionale de artă maghiare şi române.
Recent, Tiberiu Alexa, directorul Muzeului de Artă Centrul Artistic Baia Mare, a publicat primul volum, dintr-o serie voită de nouă volume, despre "Artiştii Şcolii Hollosy", altfel spus despre cei 227 de "transnaţionali" din Australia (1), Austria (20), Basarabia (1), Cehia (3), Danemarca (91), Elveţia (4), Germania (44), India (1), Lituania (1), Polonia (26), Transilvania (20), România (3), Rusia (9), Serbia (2), Slovacia (5), Spania (1), Ucraina (14), Ungaria (69), SUA (2).
În epocile următoare,
