Patru mii de locuitori au semnat împotriva primăriţei, la niciun an după ce aceasta l-a înlocuit în funcţie pe la fel de hulitul Gheorghe Hânsă
La mai puţin de un an de când a fost aleasă primar al cernăvodenilor, Mariana Mircea este contestată de mai mulţi locuitori, care se declară nemulţumiţi de prestaţia şi atitudinea noului lor edil.
Pasiunea cu care au dorit schimbarea fostului primar Gheorghe Hânsă s-a transformat acum în furie, canalizată împotriva actualei primăriţe, pe care vor s-o dea jos. Locuitorii care vor demiterea Marianei Mircea susţin că au fost dezamăgiţi de ea şi că primarul pe care l-au ales în 2008 nu este cel pe care şi l-au imaginat. Oamenii se plâng că primăriţa nu are un dialog cu ei şi că în nouă luni de mandat nu a ţinut o audienţă.
Printre contestatarii Marianei Mircea se numără şi Ion Costache, cunoscut ca iniţiatorul strângerii de semnături în vederea convocării referendumului cu scopul demiterii primarului. Omul, căruia apropiaţii îi spun Neluţu, susţine că actualul primar îi pune beţe în roate şi nu-l lasă să-şi vadă de afacerea pe care o are - un bar în cartierul Trust. „Anul trecut am încheiat cu primăria un contract de concesiune pentru terenul pe care se află barul. Contractul este pe o perioadă de 25 de ani, cu condiţia ca eu să transform construcţia provizorie de pe el în construcţie definitivă, în termen de 12 luni. De aceea, am solicitat primăriei un certificat de urbanism", ne-a declarat Neluţu Costache.
Construcţie autorizată din 1996
Pe 29.01.2009, primăria a remis un răspuns către el, prin care îl informează că nu poate emite un certificat de urbanism pentru construirea unui spaţiu comercial, întrucât contractul de concesiune nr. 8068/09.06.2008 este atacat de nulitate prin OUG 114/2007, care prevede că este interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor amenaj