Ultramediatizatul Gigi Becali nu e nici pe departe cel mai important român, iar tevatura provocată în jurul procesului său e de toată jena.

N-aş fi ezitat nicio clipă să ignor această telenovelă vulgară, în cazul în care circul grotesc nu s-ar fi mutat, de ieri-dimineaţă, pe strada pe care locuiesc. Mai precis, mahalaua a ajuns pe Bulevardul Unirii, la Tribunalul Bucureşti, fostul magazin Junior, aşa cum îl ştiu cei care stau în oraş de mai multă vreme.

Dacă permiteţi o confesiune, în afară de faptul că e în buricul târgului, e greu să identific vreun mare avantaj în a avea domiciliul pe Bulevardul Unirii. Ca bucureştean, aş zice că mai degrabă e o ruşine să te bucuri de felul în care a triumfat socialismul pe această arteră cu fântâni coclite şi vegheată de fosta Casă a Poporului. Blocurile sunt urâte, iar la parter au aproape numai bănci, ceea ce nu e atât de rău, în schimb, e un dezastru pentru aprovizionare. Dacă ai rămas fără apă sau pâine, fie că e zi, fie că e noapte, trebuie să te duci ori până pe Alba-Iulia, ori, hăt, pe Nerva Traian, unde e un non-stop de fiţe. În plus, de când dă ghiocelul şi până la prima burniţă, motocicliştii iau bulevardul drept pistă de curse - în ultimii ani, am văzut un singur echipaj de poliţie care să-i pândească pe vitezomani.

Totodată, traficul pe bulevard e infernal, autobuzele concurează melcii, şi dacă e lumea în concedii, şi dacă e criză. Mă simt penibil când trec zilnic pe lângă groapa imensă care se cască de douăzeci de ani pe una dintre laturile bulevardului şi mă gândesc că n-am fost în stare nici măcar s-o astupăm, darmite să construim ceva în loc. Tot pe-acolo e o alveolă care mă face să mă simt ruşinat că asemenea lucruri se pot petrece într-un stat din Uniunea Europeană, deoarece e tradiţionalul punct de întâlnire al intoleranţilor care vor să destrame, cu pumni şi bucăţi de cald