În cele din urmă, România a fost obligată să ceară unor instituţii internaţionale sub monitorizarea FMI un împrumut de aproape 20 de miliarde de euro pentru a face faţă unei situaţii financiare elucubrante, la a cărei creare nu a contribuit ca ţară cu aproape nimic, dar ale cărei oale sparte vor fi plătite, tocmai prin acest împrumut, de un popor cu nimic vinovat. Deşi în situaţia în care a fost împinsă, România nu avea alternative la respectivul împrumut, trebuie spus fără vreo ezitare că recurgerea la acesta semnifică probabil una dintre cele mai mari tragedii din viaţa poporului român.

Şi nu este vreo exagerare în această afirmaţie pentru că, prin respectivul împrumut, pe care nu are altcineva să-l plătească decât el însuşi, poporul român este pus să achite ravagiile pe care alţii, exact pe seama sa, le-au făcut. Acestui popor, care va achita oalele sparte, trebuie măcar să i se explice cum ajunge el să achite o factură care nu este a lui. O factură în contul căreia n-a făcut aproape nicio cheltuială şi n-a consumat mare lucru. Ba mai mult, este factura exact a celor care l-au vlăguit în ultimii ani şi pe care este împins acum chiar de ei s-o achite în modul cel mai aiuritor şi dizgraţios posibil.

După peste un deceniu postcomunist de ignorare aproape completă a României, capitalul occidental, în urma probabil a unei decizii politice, s-a hotărât, în urmă cu cinci ani, să preia România tout azimut! Rând pe rând, dar cu o viteză ameţitoare, au trecut în mâna capitalului străin exploatarea resurselor de petrol, exploatarea a jumătate din resursele de gaze, distribuţiile de carburanţi, gaze şi electricitate, metalurgia feroasă, metalurgia neferoaselor, industria materialelor de construcţie, întregul sistem bancar, întregul sistem de asigurări. Împreună cu puţinele implantări anterioare din telefonia fixă şi mobilă, din producţia de oţel şi ciment şi di